Liga Militarilor, acuzată că alimentează de la Lukoil, „compania rușilor”. În realitate, MApN și MAI tot de acolo iau carburant fiindcă e mai ieftin
Un analist militar a găsit marea bubă în securitatea națională a României: Liga Militarilor Profesioniști cumpără motorină și benzină de la Lukoil, companie rusească.
După retorica analistului, dacă mâine vine războiul, militarii LMP vor întoarce armele ca nu cumva rușii să le taie cei 20 de bani la litru cât beneficiază reducere la Lukoil în baza cardului de fidelitate.
De asemenea, potrivit aceluiași analist, militarii nu ar trebui să alimenteze nici de la Rompetrol, căci e deținut de o companie din China, și nici de la OMV-Petrom, unde compania mamă este dependentă de Gazprom. Curios, chiar publicația care a găzduit afirmațiile analistului, Newsweek atrăgea atenția asupra OMV că este pionul lui Putin în Europa.
Suntem curioși, oare domnul analist Marian Zulean de unde își alimentează mașina? Cel mai probabil, își fabrică singur carburantul în spatele casei sau în debaraua din apartament pentru a nu cădea în capcana Rusiei sau a Chinei.
De asemenea, ceea ce nu știe sau nu spune domnul analist, este că atât MApN cât și MAI, precum și sindicatele din poliție alimentează tot de la Lukoil pentru simplu considerent că este mai ieftin. Achizițiile se fac prin procedură publică, iar criteriul câștigător este al prețului cel mai mic și nicidecum cine este acționar la companie. Ar fi chiar ilegal, dar analiștii nu știu asta.
Contactat telefonic pentru a comenta acuzațiile aduse de Newsweek și domnul analist Zulean, președintele Ligii Militarilor Profesioniști s-a amuzat când a aflat că a devenit omul lui Putin în România.
„Dacă alimentam de la Petrom, acolo e băgat Gazprom și nu era bine. Dacă luam de la Rompetrol, acolo e China, dacă luam de la MOL acolo sunt Unguri. Așa că am luat cardurile de carburant de unde a fost mai ieftin. E atât de simplu, încât nu îi vine să creadă probabil nici domnului Zulean. Nu m-au sunat nici Putin, nici Xi Jiping, ci am avut de ales între o reducere de 30 de bani la litru sau de 3 bani la litru. Cardurile distribuite membrilor LMP sunt ca cele de fidelitate oferite de toate companiile, doar că cei de la Lukoil au cel mai bun preț”, ne-a declarat Dănuț Albu, președintele LMP.