Lasă dragă, că dacă nu te viola acum, te viola peste un an sau doi, și tot aia era…
PSD le-a transmis victimelor infractorilor eliberați prin recurs compensatoriu că soarta lor ar fi fost aceeași chiar dacă agresorii lor nu ar fi fost scoși din pușcării mult mai devreme. „Dacă nu vă viola acum, v-ar fi violat peste un an sau doi și tot aia ar fi fost…”
Un criminal a fost eliberat cu trei ani mai devreme din penitenciar, în urma legii recursului compensatoriu aprobată de PSD și ALDE. Duminică a mai omorât un om, un tânăr de 25 de ani pe care l-a înjunghiat de 11 ori.
Un violator, condamnat pentru 4 violuri, a fost eliberat zilele trecute, mult mai devreme, în urma legii recursului compensatoriu aprobată de PSD și ALDE. Individul a primit și o despăgubire de 3000 euro de la Ministerul Justiției pentru că celula nu a fost suficient de spațioasă, iar la duș nu a curs apa caldă tot timpul. Asta deși ultima victimă a monstrului a fost chiar mama sa.
Un tâlhar, închis pentru multe acte de violență, a fost eliberat din penitenciar în baza legii recursului compensatoriu aprobată de PSD și ALDE. A atacat la doar câteva săptămâni o fată în scara blocului. Fata a fost bătută cu bestialitate și tâlhărită. Imaginile șocante au făcut înconjurul țării, au scandalizat opinia publică, dar pe politicieni i-a lăsat rece.
Astfel de exemple sunt cu sutele. Mai exact 670 de recidive ale infractorilor periculoși eliberați doar în 2018 în baza legii recursului compensatoriu aprobată de PSD și ALDE. 11.000 de infractori au fost eliberați de politicienii puterii pentru că celulele închisorilor nu sunt la standarde europene. Dar oare câți români din țara asta își permit un nivel de trai la standarde europene?
Faptele cu violență comise de acești infractori i-au revoltat pe români, care spun că nu vor criminali și violatori pe străzi. Reacția PSD, creierul acestei operațiuni de golire a pușcăriilor, a fost năucitoare. Deputatul PSD Oana Florea explică faptul că efectele ar fi fost aceleași, chiar dacă nu ar fi existat legea recursului compensatoriu: „Dacă nu ar fi ucis acum, ar fi ucis peste un an sau doi, când ar fi fost eliberați. E același lucru”.
Ceea ce vrea să le transmită PSD victimelor violurilor sau tâlhăriilor este că nu au de ce să se plângă, că tot li s-ar fi întâmplat nenorocirea peste un an sau doi când infractorii ar fi fost eliberați pe drept din închisori. Aș fi curios dacă Dragnea, Tudorel Toader sau vreun pesedist ar avea curajul să meargă la familia tânărului ucis și să-i spună asta în față? Că dacă nu ar fi fost ucis acum băiatul lor, tot ar fi fost omorât peste câțiva ani…
- Liviu Dragnea
- PSD
- recurs compensatoriu