La judecata lui Teodosie sau cum sunt „executați” preoții care îl supără. „Mă voi incendia în fața Catedralei Neamului”
Un preot constănțean amenință că își dă foc în fața Catedralei Neamului, chiar în timpul slujbei de sfințire. Acesta reclamă faptul că a fost scos din preoție pe nedrept după un accident rutier soldat cu un deces, în care a fost implicat.
Deși autoritățile au constatat că preotul a fost partea vătămată în accident, fiind lovit în plin de un șofer aflat în comă alcoolică care a și murit în urma impactului, Teodosie l-a „depus din treapta preoției” fiindcă ar fi luat viața unui om. Fiindcă Biserica ortodoxă, inclusiv Patriarhia nu l-au ascultat, preotul George Ciulei este hotărât să recurgă la un gest extrem.
Părintele, revoltat de soluţia finală, i-a scris în urmă cu cinci zile o scrisoare Patriarhului Daniel, în care îi explică pe larg cazul său, solicitându-i o audienţă. Altfel, spune preotul disperat, pe 25 noiembrie o să-şi dea foc în timpul slujbei de sfinţire a Catedralei Neamului. Până sâmbătă, 24 noiembrie, petiţionarul nu a primit nici un răspuns din partea Patriarhiei Române, informează adevarul.ro.
„Pentru toate acestea, cu fiască supunere, în virtutea dreptului de devoluţiune pe care îl aveţi, dar şi ca Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, al cărei fiu duhovnicesc sunt, vă rog din suflet să mă primiţi în audienţă săptămâna aceasta (19 – 24 noiembrie n.red.), iar dacă nu am nici măcar acest drept, duminică, în ziua sfinţirii, mă voi incendia în faţa Catedralei Mântuirii Neamului”, îşi încheie părintele scrisoarea adresată PF Daniel.
Deşi două documente emise de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa – Serviciul Rutier atestă faptul că preotul Ciulei George are calitatea de parte vătămată în dosarul de cercetare 3522/P/2015 cu privire la accidentul rutier relatat mai sus, Arhiepiscopia Tomisului decide suspendarea sa din preoţie. Încercând să afle un răspuns la această situaţie, părintele s-a adresat Patriarhiei, fapt care, spune el, i-a înfuriat pe şefii săi din Constanţa care l-au trimis în judecata forurilor bisericeşti (consistoriu).
Astfel, în data de 22 martie 2016 (la exact un an de la suspendarea sa din preoţie) părintele este chemat în faţa consistoriului eparhial pentru a fi judecat de „nerespectarea mărturisirii de fidelitate eclesială sau a jurământului depuse la absolvire sau la hirotonie şi pentru neascultare faţă de autorităţile bisericeşti.”
Prima instanţă bisericească a decis depunerea din treapta preoţească a preotului care a făcut recurs la Consistoriul Mitropolitan. A urmat încă un an de înfăţişări, iar în luna martie 2017 consistoriul a încheiat judecata, decizia fiindu-i comunicată lui George Ciulei pe 16 noiembrie 2018. „Este inadmisibil să aştept aproape doi ani pronunţarea Consistoriului şi mă întreb dacă aceasta este grija Bisericii faţă de un slujitor al ei? S-au întrebat oare preoţii judecători ce punem pe masa copiilor când stăm şi suntem judecaţi cu anii pentru că dânşii au alte priorităţi?”, spune bărbatul, citat de adevărul.ro.
Articolul integral pe www.adevarul.ro
- arhiepiscopia tomisului
- IPS Teodosie