Educaţie

La 11 ani, își vindea temele la matematică, în clasă, pe mâncare. „Când zâmbește, parcă tot sufletul i se urcă în ochi”

Povestea tristă a unui copil de 11 ani, care, își vindea temele la matematică pentru un sandviș. Un copil ca mulți alții, pentru care fiecare zi este o nouă luptă cu foamea, cu frigul, de multe ori și cu agresiunea și abuzurile. Sunt copiii pe care societate nu îi vede, nu îi aude și, în niciun chip, nu îi ajută.  

Scris de 
Constanta de Azi
 pe data 
24 octombrie, 2018

Profesoara de limba română Cristina Tunegaru povestește o întâmplare tristă, despre un elev care își câștiga la propriu pâinea scriind temele colegilor. Până într-o zi…

„Am cunoscut undeva în ţara asta un copil care-şi vindea temele pe mâncare. Un copil slab, cu un trup fragil dintr-o familie numeroasă. În pauze, stătea în ultima bancă şi înfuleca câte un sandviş uriaş făcut din jumătate de pâine.

Nu i l-a pregătit mama acasă, l-a „câştigat prin muncă“, de la un coleg căruia i-a făcut tema la matematică. Pentru că el era cel mai bun din clasă lui la matematică, copiii arătau interes. Şi au înfăptuit o piaţă; e adevărat, el deţinea monopolul. Are 11 ani şi pielea brună; când zâmbeşte, parcă tot sufletul i se urcă în ochi. Din ultima bancă mănâncă şi-i priveşte pe ceilalţi copii alergând prin clasă. Se va juca cu ei când foamea va fi potolită. Nenorocita foame care îl roade în fiecare zi. Îi priveşte cu ochi repezi pe colegii lui şi e vesel; la şcoală e bine.

Multă vreme, niciun adult n-a ştiut ce se întâmplă în clasă, până când Andrei mi s-a plâns că Mihai i-a furat mâncarea. L-am găsit pe Mihai în ultima bancă, ţinând strâns un sandviş între mâini. În timp ce îl muştruluiam şi încercam să înţeleg de ce un copil cuminte fura mâncarea colegilor, el se uita în jos, ascunzând un soi de mândrie pe care n-am înţeles-o atunci. N-am scos de la el niciun cuvânt. Mai târziu, doar, am descifrat întâmplarea: după ce Mihai i-a făcut tema, Andrei a refuzat să-i dea mâncarea promisă, încălcând înţelegerea; aşa că băiatul şi-a luat singur sandvişul „muncit“.

Primul meu impuls a fost acela că trocul nu poate fi acceptat la şcoală, că e cu totul imoral să vinzi şi să cumperi cunoaştere. Totuşi, cum să decizi să intervii când ştii că e vorba despre binele, confortul şi sănătatea unui copil? Cum să-i spun că de mâine nu va mai mânca la şcoală, când ştii că cere mâncare de nevoie? Poate că mâncarea asta îl ţine activ şi sănătos. Cum putem să vorbim de principii cu un copil cu stomacul gol?”, a scris Cristina Tunegaru, pe pagina ei de Facebook.

 

Actualitate