Judecătorii și procurorii susțin desființarea controversatei Secții de anchetare a magistraților
Aproape 83 la sută dintre judecătorii și procurorii care și-au exprimat punctele de vedere asupra Secției de anchetare a magistraților au optat pentru desființarea acestei controversate structuri de parchet.
La solicitarea ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, adunările generale ale instanțelor și parchetelor s-au întrunit săptămâna trecută pentru a decide asupra a patru teme – secția specială, schimbarea ciclului de școlarizare (din 2 în 4 ani) la Institutul Național al Magistraturii, renunțarea la pensionarea anticipată după 20 de ani de activitate și trecerea la completurile de 3 judecători în apel.
Potrivit datelor centralizate de Asociația Forumul Judecătorilor din România și transmise miercuri HotNews.ro, în total au votat asupra Secției speciale 2.621 de magistrați.
Pentru desființarea secției au votat 2.170 de magistrați (82,79%), pentru mentinerea acesteia au votat 210 (8,01%), iar pentru amendarea legislației care reglementează funcționarea SIIJ au votat 241 de magistrați (9,19%).
Conform sursei citate, au fost 1.934 de voturi ale procurorilor, dintre care pentru desființare – 1.653 (85,47%), pentru mentinere 137 (7,08%), pentru amendarea legislației – 144 (7,45%).
În ceea ce îi privește pe judecători, au fost 687 de voturi din partea acestora, dintre care 517 (75,25%) pentru desființare, 73 (10,63%) pentru menținere și 97 (14.12%) pentru amendarea legislației.
Pentru cei care au optat pentru amendarea legislației privind Secția specială se numără magistrații instanței supreme și ai Curții de Apel București. La Parchetul Curții de Apel Brașov, Curtea Militară de Apel, Curtea de Apel Oradea și Judecătoria Hunedoara, de exemplu, s-a votat pentru menținerea acestei structuri de parchet.
La solicitarea ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, instanțele și parchetele din țară s-au întrunit săptămâna trecută în adunări generale pentru a-și exprima punctul de vedere asupra a patru teme:
1 Schema de pensionare anticipată a magistraților, după 20 de ani de activitate. S-ar impune sau nu prorogarea intrării în vigoare a acesteia? S-ar impune sau nu abrogarea acesteia?
2. Trecerea la complete de 3 judecători în apel. (Considerăm pertinente aceleași întrebări menționate la pct 1)
3. Noul ciclu temporar de școlarizare la INM (de la 2 la 4 ani). (Considerăm pertinente aceleași întrebări menționate la pct 1)
4. Secția pentru Investigarea Infracțiunilor Speciale din Justiție. Se impune desființarea acesteia prin abrogarea prevederilor legale prin care s-a înființat și revenirea la status quo ante? Se impune amendarea prevederilor legale prin care s-a înființat și în ce sens anume?
În prima sa conferință de presă susținută de la instalarea în funcție, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat că Guvernul nu poate desființa „peste noapte” Secția de investigare a infracțiunilor din justiție, discuțiile pe această temă urmând să înceapă anul viitor în Parlament.
„Guvernul nu își poate asuma o desființare peste noapte a Secției Speciale, e nevoie de o dezbatere mai largă în sistemul judiciar și de consens politic. După părerea mea este nevoie de o dezbatere în cadrul sistemului judiciar și apoi dacă este posibil de un consens politic în parlament, repet, dacă este posibil. (…) Discuțiile asupra secției speciale vor începe anul viitor în parlament. Nu există în acest an premisele pentru a interveni legislativ asupra acestei instituții”, a spus Predoiu. Ulterior, el a afirmat că nu există niciun dubiu că se va interveni asupra secţiei speciale prin acte normative, acest lucru figurând și în programul de guvernare al PNL, numai că trebuie acționat „ca la carte”.