Judecătorii Curții de Apel Constanța protestează pentru că li se taie pensiile speciale. De mâine, vor amâna cauzele de judecată
Magistrații au luat această decizie ca urmare a inițierii proiectului privind tăierea pensiilor speciale.
Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Curții de Apel Constanța anunță că, începând de mâine, judecătorii instanței vor demara un protest pe durată nedeterminată constând în amânarea tuturor cauzelor de judecată, cu excepția celor care constituie urgențe.
Magistrații au luat această decizie ca urmare a inițierii proiectului privind tăierea pensiilor speciale.
Potrivit unui comunicat de presă, judecătorii invocă faptul că din cauza stresului și a volumului mare de lucru se înregistrează o incidență crescută a bolilor profesionale, unele incurabile, în rândul pensionarilor magistrați.
„ Subdimensionarea drastică a schemelor de personal, neadaptate volumului din ce în ce mai mare de cauze, incompatbilitățile și interdicțiile profesiei, care au ca rezultat creșterea alarmantă, în ultimii ani, a numărului celor care au fost diagnosticați cu diferite boli profesionale, unele incurabile, răspândite atât în rândul judecătorilor cât și al grefierilor, sunt câteva aspecte care ar trebui avute în vedere de legiuitor, pentru ca statutul, independența și demnitatea profesiei să nu fie afectate”, se arată în comunicat.
- judecatori
- proteste judecatori