Jucător de la FC Farul: „Este jenant ca un oraș precum Constanta nu are un stadion. Totul este o ruină. Rușine primarului Făgădău!”
Echipa de fotbal a Constanței, FC Farul, se îndreaptă cu pași repezi spre faliment. Deși au fost promisiuni din partea Primăriei Constanței că vor susține echipa, în acest sezon competițional clubul a primit ZERO lei finanțare din partea municipalității, în condițiile în care spre clubul de handbal al prietenilor lui Nicușor&Mazăre&Strutinski s-au dus milioane de euro.
Cu datorii de peste 300.000 euro doar la ANAF, cu conturile blocate, managerul clubului, Ciprian Marica a declarat pentru Prosport că nu mai poate continua, în condițiile în care Primăria a promis sprijin financiar dar nu a alocat niciun leu. „Când am venit aici, acum un an, am venit pentru că am avut o discuţie cu primarul Constanţei, care mi-a spus că va susţine echipa. Altfel nu veneam şi se desfiinţa de atunci. Pe scurt, suporterii au înfiinţat-o din dragoste şi au dus-o până în Liga 2, iar eu am salvat-o. Dar acum nu se mai poate.”
Mai mult decât atât, în urmă cu un an primarul Făgădău i-ar fi cerut lui Marica un proiect privind FC Farul, dar documentul a fost pierdut de angajații Primăriei, după cum declară surse din cadrul instituției citate de Prosport.
În acest timp, fotbaliștii Farului au jucat neplătiți și au supraviețuit din banii trimiși de acasă de familie. Sportivii acuză, de asemenea, condițiile dezastruoasă de la club, stadionul fiind o ruină.
„Am dat tot ce am avut mai bun si cei in masura sa ne plateasca au cam uitat acest lucru. Ne-am hranit numai cu promisiuni si banii trimisi de familie. Este jenant ca la un oras ca Constanta sa nu existe un stadion, sa nu existe minime conditii de antrenament, sa stam luni de zile fara apa calda, fara o sala de forta in care sa nu fie inundata. Sa ne antrenam prin tot felul de localitati pentru ca, stadionul Farul este o ruina. Rusine primarului Fagadau ca habar nu are ce inseamna fotbalul si se ascunde in spatele unor declaratii pompoase. Rusine Primariei Constanta pentru ca implicarea lor in zona fotbalului constantean este zero. Dar, poate fanii isi vor aminti de noi si de conditiile mizere in care ne am antrenat, isi vor amintii ca am plecat fara sa fim platiti si la alegeri il vor trimite acasa pe acest individ. Sa ne vedem cu bine!”, a scris Alexandru Moise, fotbalist al Farului, pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, acesta mulțumește familiei pentru că l-a susținut financiar cât timp a jucat la Constanța: „Încep aceasta postare prin a multumii familiei mele care m-a sustinut financiar si moral pe toata perioada petrecuta la Farul, multumesc colegilor mei care au fost ca o a doua familie pentru mine, am impartit bune si rele impreuna, multumesc d-nului profesor Grigoras care ne-a fost ca un mentor, care ne-a ridicat moralul si a fost langa noi chiar daca situatia din club nu era una fericita, multumesc fanilor care au fost langa noi si in momente de victorie dar si cand am pierdut. Se inchide un capitol frumos la clubul Farul si las in urma amintiri frumoase dar plec cu un gust amar si dezamagit ca am jucat fara sa fiu platit”.