Iubita unui lider PNL, numită vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate
Andra Pleșa, fiica partenerei fostului ministru de Interne Marcel Vela, a fost numită în funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, printr-o decizie a premierului Florin Cîțu, publicată în Monitorul Oficial.
Pleșa este și iubita fostului ministru PNL Ionuț Stroe. Aceasta a candidat în 2020 pentru primăria Caransebeș, fiind puternic susțiută de Marcel Vela, însă a pierdut alegerile și a rămas doar consilier local, informează digi24.ro.
Andra Pleşa a fost numită în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP), cu rang de subsecretar de stat, pe 9 aprilie, potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial.
Pleșa este la al doilea mandat de consilier local în Caransebeș, iar potrivit declarației de interese aceasta deține acțiuni la firma SC Timiș SA, o companie cu o cifră de afaceri de 2 milioane de lei în 2019, care se ocupă cu „Închirierea si subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing”. De asemenea, în ultima declarație de interese publicată, Pleșa apare membră în AGA sau Consiliile de Adminstrație ale mai multor companii municipale din Caransebeș. Nu este clar ce o recomandă pe aceasta pentru funcția de la vârful Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate.
Numirea Andrei Pleșa în funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate nu este întâmplătoare. Presa locala a scris despre interesele omului de afaceri Romeo Dunca, actualul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin. Dunca, om de afaceri cu interse în zona Muntele Mic și Nedeia, a construit ilegal o cabana într-o arie protejată. Acesta a pierdut procesul și este obligat de instanta să demoleze cabana, mai notează digi24.ro.
- PNL