Islanda, după trecerea la săptămâna de lucru de patru zile. „E un succes copleșitor”
Experimentarea săptămânii de lucru de patru zile s-a dovedit a fi un „succes copleșitor” în Islanda și i-a făcut pe mulți angajați să treacă la un program de lucru mai scurt, relatează BBC.
Experimentul s-a desfășurat între 2015 și 2019, iar cei care au luat parte au fost plătiți cu același salariu, au avut aceleași sarcini de lucru, dar au stat mai puțin la serviciu. În majoritatea cazurilor, productivitatea a rămas aceeași sau chiar s-a îmbunătățit, au constatat specialiștii, informează digi24.ro.
Astfel de experimente au loc în întreaga lume, inclusiv în Spania, iar compania Unilever pune deja în practică în Noua Zeelandă acest nou concept de pe piața muncii.
În Islanda, au fost cuprinși în acest experiment social peste 2.500 de angajați din sectorul public, în general funcționari din Primăria Reykjavik și din Guvern, ceea ce reprezintă aproximativ 1% din populația activă a țării. Mulți dintre ei au trecut de la săptămâna de lucru de 40 de ore la cea de 35 sau 36 de ore.
Rezultatele satisfăcătoare au determinat sindicatele să renegocieze contractele de muncă, iar acum 86% dintre angajații din Islanda fie au trecut la un program mai scurt, pentru același salariu, fie sunt în curs să obțină acest drept.
Angajații spun că se simt mai puțin stresați și mai puțin expuși riscului de epuizare (burnout), iar sănătatea lor și echilibrul dintre viața profesională și cea privată s-au îmbunătățit.
- lucru patru zile pe saptamana