Actualitate

Ireal! PSD Lumina face campanie electorală cu spirt şi săpun. Au golit rafturile, împart produsele şi se laudă pe Facebook

Sursa foto: Facebook / PSD Lumina

În plină padenmie generată de răspândirea COVID-19, organizaţia PSD Lumina din judeţul Constanţa se laudă pe Facebook că au cumpărat sute de dezinfectanţi şi săpun, pe care le împart gratuit tocmai celor care nu au mai apucat să le cumpere.

Scris de 
 pe data 
15 martie, 2020

În timp ce magazinele au rămas fără stocuri de produse precum spirt, săpun sau dezinfectant din cauza celor care le-au cumpărat în cantităţi uriaşe, organizaţia PSD Lumina chiar vine şi se laudă că au contribuit la golirea rafturilor.

Mai mult, pesediştii susţin că ei sunt „singurul partid care înţelege gravitatea momentelor pe care le parcurgem“.

În postarea de pe pagina PSD Lumina au fost publicate şi câteva fotografii în care, pe o masă, pot fi văzute zeci de sticle cu spirt Mona şi săpunuri.

PSD Lumina, organizaţie condusă de Dumitru CHIRU, merge mai departe şi oferă tuturor cetăţenilor, care din diferite motive au ramas fără dezinfectanţi sau săpun, aceste articole necesare.

Am cumpărat sute de astfel de articole şi le vom distribui tuturor celor ce au nevoie pentru că NOUA CHIAR NE PASĂ şi suntem, indifferent de momentele pe care le parcurgem, alături de CETĂŢENI, alături de LUMINA.“, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a organizaţiei.

Totodată, preşedintele organizaţiei din Lumina a vrut să nu existe niciun dubiu că produsele sunt venite din partea lui, drept pentru care, pe sticlele cu spirt Mona şi pe săpunri a lipit o etichetă cu numele său.

UPDATE: La câteva ore după publicarea acestui articol, pagina PSD Lumina a fost  dezactivată.

 

Actualitate