Iohannis în contextul deciziei CCR: Procurorul trebuie să fie independent
Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că nu se gândește să admită decizia Curții Constituționale de a o revoca pe Laura Codruța Kovesi, precizând că procurorii trebuie să fie independenți și nu controlați politic.
„Această decizie a CCR aparent vorbește doar despre o chestiune foarte concretă de revocare sau nerevocare a procurorului șef DNA, în realitate sunt mult mai multe teme care apar și care trebuie aduse în discuție: în bunăoară statutul procurorilor.
Eu sunt convins că procurorul trebuie să fie independent, ei nu trebuie să fie controlați politic. Orice am face noi în România, noi ca stat, trebuie să asigurăm independența procurorilor pentru a garanta o justiție independentă.
În Constituție avem un articol care spune că procurorii funcționează sub autoritatea ministrului. Eu înțeleg în felul următor: ministrul ar trebui să aibă o autoritate în domeniu și să o folosească pentru a apară independența procuroruilor, pentru a-i apara, chiar pe procuror în dezaterea publică pentru că munca procurorilor este extrem de dificilă.
În niciun caz, autoritatea mininistrului din articolul din Constituție nu înseamnă și nu poate să însemne că procurorii sunt în subordinea ministrului. Nimeni nu îi poate plasa în subordinea ministrului”, a afirmat președintele Klaus Iohannis.
În ceea ce privește luarea în calcul a deciziei impuse de CCR, aceea de a da curs revocării Laurei Codruta Kovesi, șeful statului a precizat că își dorește să respecte independența procurorilor.
„Iau în calcul să respect statul de drept din România, să am grijă ca procurorii să rămână independenți, cu respectarea Constituției”, a afirmat prețedintele.
Șeful statului susține că nu se gândește la organizarea unui referendum care să conteste decizia Curții, în cazul în care, în urma deciziei de a nu da curs revocării șefului DNA, CCR va dispune suspendarea sa, însă nici nu exclude această variantă.
„O decizie a CCR nu poate fi discutată prin referendum. Nesubordonarea procurorilor este foarte bine ancorat în justiție și nu trebuie supus unei consultări populare.
Dacă va fi nevoie, putem să convocăm un referendum, dar sunt riscuri. După ce avem motivarea Curții, o citim până o înțelegem și apoi decidem”, a încheiat șeful statului.
- CCR
- decizie
- DNA
- Klaus Iohannis
- Laura Codruta Kovesti