Actualitate

Iohannis către diaspora: Situaţia e gravă. Românii să nu vină acasă de sărbători. E trist, dar trebuie să fim sinceri

Preşedintele Klaus Iohannis a prezidat joi o videoconferinţă cu premierul Ludovic Orban, ministrul de Interne şi prefecţii pe tema gestionării epidemiei de coronavirus.

Scris de 
 pe data 
19 martie, 2020

Şeful statului le-a cerut românilor din diaspora să nu vină acasă de sărbători, pentru a nu răspândi şi mai mult pandemia. Iohannis a anunţat că numărul celor depistaţi pozitiv se va înmulţi.

Suntem într-o situaţie destul de complicată. Din acest motiv, am decis şi am decretat starea de urgenţă în întreaga ţară pentru o perioadă de 30 de zile.

Autorităţile centrale au început imediat să lucreze foarte intens, la maxim. Aţi văzut că am avut alaltăieri deja o videoconferinţă foarte importantă şi foarte bună cu membrii Guvernului, care sunt foarte implicaţi în măsurile pe care le-am decretat (…)

Un cuvânt doresc să spun şi despre românii din afara graniţelor, despre românii din diaspora. Se apropie sărbătorile pascale. Trebuie să le spunem cu tristeţe, dar şi cu sinceritate, să nu vină în acest an acasă de sărbători.

În Europa practic nu se mai poate circula. Este foarte, foarte complicat. Iar atunci când totuşi vin în ţară, conform normelor în vigoare stabilite de experţi, ei trebuie să intre direct în izolare sau în carantină, de la caz la caz.

Şi atunci ce rost ar avea să vină, ca să ajungă în carantină sau în izolare pentru cel puţin două săptămâni? Aşadar, transmiteţi pe toate canalele: românii din afara graniţelor ne sunt dragi.

Ne dorim să-i vedem, ne-am dori să fim împreună, dar în acest an, de aceste sărbători nu se poate. Este trist, dar trebuie să fim sinceri pentru a nu crea aşteptări care pe urmă nu se împlinesc.“, a transmis preşedintele.

 

Actualitate