Intersecția de la Cora – Pod Butelii, cu pasarele suspendate, pasaje subterane și pod cu trotuare. Ați văzut-o?
Într-un articol publicat zilele trecute, intitulat „Lista promisiunilor lui Făgădău. Ce a făcut pentru Constanța în doi ani de Primărie”, vorbeam despre promisiunile electorale și împlinirile primarului Decebal Făgădău, ajuns la jumătatea mandatului în fruntea Constanței. Fiindca lista făgăduielilor era prea lungă, astăzi vom reveni cu proiectele dedicate Constanței.
În programul său electoral, primarul Decebal Făgădău dedica un capitol aparte marilor proiectelor dedicate Constanței, cap de listă fiind Reconfigurarea intersecției b-dul. I.C.BRATIANU – DEZROBIRII (intersecția POD BUTELII).
Ce a promis și ce a făcut primarul Făgădău din toate acestea, rămâne să vedem în continuare.
RECONFIGURAREA INTERSECȚIEI BD. I.C.BRATIANU – DEZROBIRII (INTERSECȚIA POD BUTELII)
În campania electorală, primarul Decebal Făgădău prezenta niște schițe fantasmagorice cu intersecția de la Cora (IC Brătianu – Dezrobirii). Pasaje pietonale suspendate, pasaje subterane pentru autoturisme și spații verzi. Potrivit proiectului, se are în vedere:
- Realizarea primului pasaj rutier subteran din municipiul Constanta pe bd. I.C.Bratianu (relația spre Gara) pentru fluidizarea traficului în aceasta intersecție.
- Realizarea unei pasarele supraterane pentru siguranța pietonilor – prevazuta cu lifturi în cele 4 colțuri ale intersecției.
- Modernizarea pasajului rutier Cumpenei (Pod Butelii) – reparatie capitala, iluminat modern, separator de sensuri și trotuar pentru pietoni.
- Signalistica moderna, presemnalizare corespunzătoare în console și monitorizare video a intersecției.
Din păcate, după doi de ani de mandat, avem un pod de maximă importanță blocat de un an fără să se lucreze la el, firmele de casă ale Primăriei arătându-ne cum se lucrează în patria PSD de la malul mării. Pasarele suspendate, pasaje rutiere subterane? O glumă bună într-un oraș unde lucrurile par înțepenite sub cârma unei administrații publice locale incapabile de vreo reacție. Ba din contră, intersecția a fost transformată într-un adevărat calvar pentru miile de șoferi constănțeni care trebuie să aștepte zilnic minute bune pentru a putea trece.