Constanța Social

Instanța a respins cererea lui Teodosie. Arhiepiscopul pierde titulatura de la „Ovidius“

Editare foto: Constanta de Azi

Tribunalul Constanța a respins cererea formulată de către Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, prin care a cerut prelungirea postului de titular la catedra Facultății de Teologie din cadrul Universității Ovidius Constanța (UOC).

Scris de 
 pe data 
27 septembrie, 2021

După ce Senatul UOC a decis, în luna august, ca toți profesorii titulari să iasă la pensie după împlinirea vârstei de 65 de ani, arhiepiscopul Tomisului a decis să cheme UOC în instanță, pentru a-și păstra postul de titular. ÎPS Teodosie a împlinit 65 de ani pe 12 decembrie 2020.

În cursul zilei de luni, 27 septembrie, judecătorii din cadrul Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța s-au pronunțat, respingând ca nefondată cererea formulată de Teodosie Petrescu. Decizia instanței nu este definitivă.

Arhiepiscopul a fost ales decanul Facultății de Teologie în 17 septembrie 2002 și a rămas în această funcție timp de 14 ani, până în anul 2016. Teodosie a fost și prorector al UOC în perioada martie 2012-iunie 2014. Odată pensionat, ÎPS Teodosie nu va mai putea deține nicio funcție în universitate și nu va mai putea face parte din Consiliul Facultății de Teologie.

Actualitate