În ce condiții puteți depune actele pentru preschimbarea buletinului în regim de urgență
Primăria Constanța informează că persoanele care sunt nevoite să schimbe urgent actul de identitate trebuie să se programeze online, pentru evitarea aglomerației de la ghișeu.
Primăria Municipiului Constanța face apel la cetățenii care se programează pentru preschimbarea actului de identitate, dar din diverse motive nu mai pot ajunge, să anunțe acest lucru pe adresa de mail evidentapopulatiei@primaria-constanta.ro, pentru ca în locul lor să poată fi reprogramate alte persoane.
De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că, potrivit Legii 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, documentele eliberate de autoritățile publice care expiră în perioada stării de urgență și a stării de alertă își păstrează valabilitatea 90 zile de la încetarea stării de urgență/alertă. Din acest motiv, nu este obligatorie prezentarea pentru preschimbarea actelor de identitate, chiar dacă acestea au expirat.
„Dacă aveți o urgență și trebuie să vă preschimbați în această perioadă cartea de identitate, nu uitați să vă faceți programare online pe site-ul Direcției Locale de Evidență Persoane – https://programaridlepct.primaria-constanta.ro/ pentru a evita aglomerația de la ghișeu. De pe același site puteți afla și care sunt actele necesare pentru obținerea cărților de identitate și a vizelor de reședință, pe care vă rugăm să le aveți la dumneavoastră, pentru a nu fi nevoiți să vă reprogramați.
Totodată, facem apel la toate instituțiile să țină cont de legea care prevede menținerea valabilității actelor și să accepte documentele care au termenul de valabilitate expirat.“, a transmis Primăria Constanța.