Social

În această vară, pompierii vor avea 7 puncte de prim ajutor pe litoral. Unde vor fi amplasate

În această vară, pe litoral se vor afla peste 200 de pompieri care vor avea misiunea să prevină situațiile de urgență ce pot apărea oricând.

Scris de 
 pe data 
19 iunie, 2018

Astfel, în perioada10 iunie – 15 septembrie, inspectori de prevenire din mai multe județe din țară, alături de specialiști constănțeni, vor participa la acțiuni de promovare a mesajului informativ-educativ în rândul turiștilor, precum şi la activităţi de îndrumare, instruire şi control în vederea respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor.

Monitorizările vor viza în special unitățile de turism și agrement unde se așteaptă mulți turiști, dar și unitățile fără autorizație de securitate la incendiu, precum și unitățile unde s-au descoperit deficiențe grave din punct de vedere al securității la incediu în timpul verificărilor anterioare.

În același timp, pentru cei care vor să își petreacă vacanța pe litoral, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea se pregătește cu ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate și motociclete SMURD.

O atenție deosebită este acordată și eficientizării misiunilor de răspuns la situații ce pot apărea pe autostrăzile A2 si A4, astfel că, în fiecare weekend, în perioada sezonului estival, mai multe echipaje de pompieri asigură intervenţiile în situații de urgență (inclusiv cele medicale) pe tronsoane prestabilite, cu personal și tehnică din județele Călărași, Constanţa, Ialomiţa şi Bucureşti-Ilfov“, transmit reprezentanții ISU Dobrogea.

Totodată, pentru creșterea siguranței celor prezenți pe litoral în vacanță, dar și a constănțenilor, începând cu 15 iunie au fost amplasate 21 de puncte de lucru temporare: 9 puncte de stingere a incendiilor (în localitățile Cogealac, Crucea, Adamclisi, Valea Dacilor și Ovidiu, precum și în stațiunile Mamaia, Techirghiol, Costineşti și Vama Veche) și 7 puncte de prim ajutor, dotate cu corturi, ambulanțe, șenilate și motociclete SMURD, în Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Saturn și Vama Veche.

De asemenea, au fost amplasate 5 puncte de salvare acvatică, în zona Portului Turistic Tomis, Portului Belona, Portului turistic Mangalia, Lacului Siutghiol și în zona Lacului Techirghiol.

Ca și anul trecut, echipajele de intervenție din cadrul punctelor temporare vor fi completate cu 20 de elevi ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă Pavel Zăgănescu Boldești care vor susține misiunile de răspuns.

 

Actualitate