Hilar! Ce a cerut un elev autorităților și care a fost reacția acestora
Stuație hilară în România, un elev a cerut ofițerilor ISU să închidă școlile și la el în județ. Reacția autorităților, lăudabilă.
Un elev de 14 ani a trimis, duminică seară, un mesaj privat pe pagina de Facebook a ISU Gorj, cerând autorităților să închidă unitățile de învățământ pe motiv că „zăpada este până la gât.”
Răspunsul ISU Gorj nu a întârziat să apară, tânărul fiind ulterior de acord cu ideea că avantajul va sta la el și nu la acei elevi ce nu vor frecventa cursurile din cauza condițiilor climatice.
Întâmplarea a fost scoasă la iveală chiar de ISU Gorj care a postat ieri după-amiază, pe pagina de Facebook a instituției, fotografia cu întrebarea tânărului, însoțită de următorul text:
„Educaţia este cea mai puternică armă care îţi poate aduce realizări în viaţă!
Aseară, în jurul orei 22:20, am fost abordat de către un tânăr domn de vreo 14 anişori, care după modul de adresare “Domne” este foarte pasionat de operele şi stilul lui I.L. Caragiale. Tânărul îşi manifesta nemulţumirea faţă de faptul că nu s-a luat măsura închiderii unităţii şcolare unde este “nevoit” să înveţe. Nu pentru că s-ar fi impus acest lucru, dar cum “alţi” să se ducă la şcoală şi alţii nu?
S-a convins într-un final că acest lucru îl avantajează pentru că nu o să mai fie nevoit să recupereze materia pe care ar fi pierdut-o în cazul închiderii unităţii şcolare şi că va avea astfel un avantaj în faţa copiilor care chiar sunt nevoiţi să stea acasă din cauza vremii.
Noi le transmitem tuturor copiilor şi părinţilor deopotrivă, că atât pentru instituţia noastră cât şi pentru celelalte instituţii cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă, siguranţa copiilor este prioritară, dar nu şi atunci când vine vorba despre lucrările de control pe care trebuie să le susţină la şcoală! ”