Haos urbanistic. Un bloc de zece etaje va fi construit într-o zonă de case din Constanța. Locuitorii sunt revoltați
Zeci de familii de pe strada Lucian Blaga din cartierul Palazu Mare se tem că se vor trezi cu un bloc de zece etaje chiar lângă casele lor. Îngrijorați că zona va fi afectată și le va fi îngrădit dreptul la intimitate, oamenii au trimis o scrisoare deschisă către reprezentanții administrației locale.
Conform anunțului de consultare publică publicat pe site-ul Primăriei Constanța, cu privire la elaborarea Planului Urbanistic de Detaliu (PUD), pe strada Lucian Blaga, nr. 15, din Palazu Mare ar urma să fie construită o clădire de locuințe de zece etaje, cu o înălțime de 34,70 metri.
Într-o scrisoare comună deschisă, adresată reprezentanților administrației locale, locuitorii din zonă spun că proiectul inițial prevedea o clădire de 8 etaje, ce deodată a devenit de 10. Blocul va fi construit de firma VDT Construct Impex SRL, proiectul fiind elaborat de MDM Express Building SRL.
„Dorim să cunoaștem motivul pentru care se aprobă construcția imobiluilui cu D+P+10 E cu inaltimea de 34,70 m la o distanta de doar 2 m de gardul proprietatii unora dintre vecini ținânâd cont de faptul că suprafața de 1994 m.p. aferentă construcției poate avea o înălțime suficientă care să asigure o distanță corectă și legală față de proprietățile noastre“, se arată în scrisoare locuitorilor din Palazu Mare.
Oamenii se tem că apariția noii clădiri va strica imaginea zonei, le va afecta stilul de viață, precum și intimitatea.
„Prin construcția acestui imobil cu înălțimea de 34,70 metri ne va fi îngrădit dreptul la intimidate în locuințe ceea ce contravine prevederilor Constituției României cap II ART.26 ( 1 ) cât și Codului Civil Art 58 ( 1) privind dreptul la intimidate.
Prin aprobarea unor astfel de constructii colective nu faceți decât să stricați imaginea zonei și respectiv a orașului ce avea în zona noastră PUZ-ul în conformitate cu prevederile aferente construcțiilor individuale D+P+1 și care a fost refăcut în anul 2011 fără o dezbatere reală cu locuitorii zonei.
Nu este firesc să ne privească în curte un număr foarte mare de persoane ce vor locui în acest imobil în contextul în care noi am construit aceste case tocmai pentru a avea confort și initimitate știind că în această zona vor fi construite doar case cu nivel P + 1, conform PUZ inițial și că acesta nu poate fi schimbat la bunul plac al unuia sau altuia.“
Reprezentanții familiilor spun că întâlnirea din luna martie cu dezvoltatorul și reprezentanții Primăriei, unde și-au expus nemulțumirile, nu a avut niciun efect. Oamenii nu au primit niciun răspuns, se simt ignorați, însă speră că reprezentanții administrației locale vor lua act de sesizarea lor.
„Dorim să fim înțeleși că nu ne opunem modernizării cartierului în care locuim, dar nu în felul neprofesionist în care se construiește în acest moment.
Așa cum ne-am exprimat în ședinta din 17.04.2019, acceptăm construirea în vecinatatea noastră a unui imobil de locuințe colective de P+3 sau construcții individuale de P+2. Avem speranța că astăzi în ședinta Comisiei nr. 2, Direcția de Urbanism din Primăria Constanța va veni cu propuneri care să mulțumească și familiile din zonă.
Semnat,
Grupul familiilor afectate.“