Actualitate Constanța

Haiducie de Constanța! Șoferii vor fi amendați pentru neplata unei taxe de parcare care nu există

Noaptea minții la Constanța, cu primarul Decebal Făgădău în rolul principal. Deși în momentul de față locurile de parcare din oraș nu sunt cu plată, edilul Făgădău a impus amenzi pentru cei care nu achită taxa de parcare! O manevră demnă de administrația pesedistă patronată de Făgădău și Stroe.

Scris de 
 pe data 
30 iulie, 2020

De luni bune, parcările din Constanța sunt gratuite după ce Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor publice a fost anulat prin hotărâre judecătorească.

Instanța a stabilit că perceperea taxei de parcare se făcea în mod abuziv și discriminatoriu, cetățenii neavând la dispoziție și alte modalități de plată a taxei în afară de SMS. Așa că întreg regulamanetul a fost scos în afara legii, inclusiv perceperea taxei de parcare și aplicarea amenzilor pentru neplata ei.

Deși judecătorii i-au pus în brațe taxa de parcare și l-au trimis la plimbare, primarul Făgădău a apelat la o „golănie”. Nu a anunțat public că nu se mai percepe taxa de parcare, a păstrat la locul lor panourile cu obligativitatea plății și modalitatea de plată, dar ce-i mai grav, a continuat să încaseze banii de la cetățenii orașului și turiștii care nu erau la curent cu situația.

În luna iunie, Constanța de Azi a tras un semnal de alarmă cu privire la manevra Primăriei Constanța de a încasa bani în baza unei taxe anulate în instanță. Semnalam faptul că municipalitatea nu a transmis public că șoferii NU POT FI AMENDAȚI dacă aleg să nu plătească. Practic, până la momentul actual, plata prin SMS era facultativă. Însă acum situația s-a schimbat, ajungându-se la nivel de japcă.

Ca toată haiducia să fie dusă până la capăt, Făgădău a instituit prin ședința de Consiliu Local de joi, 30 iulie, amenzi pentru cei care nu își plătesc taxa de parcare sau care ocupă locurile de parcare închiriate începând de la această dată. Practic, deși instanța de judecată a anulat taxa de parcare, Făgădău ne dă amendă dacă nu o plătim!

Potrivit noii hotărârii de CL, constituie contravenție următoarele fapte: utilizarea unui loc de parcare fără achitarea taxei sau tarifului corespunzător stabilite de către Consiliul Local prin hotărâre; punerea utilizatorului de drept a unui loc de parcare în imposibilitatea de a-l folosi. Amenda stabilită este de la 200 la 600 lei.

De asemenea, ocuparea unui loc de parcare destinat parcării/încărcării autovehiculelor electrice/hybrid plug-in, cu un alt tip de autovehicul se sancționează cu amendă cuprinsă între 200 și 400 lei.

Sancțiunea se aplică persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare / înregistrare care au în proprietate sau care, după caz, folosesc în baza unui drept legal vehiculul. Hotărârea intră în vigoare peste 10 zile.

Așadar, din 8 august, constănțenii trebuie să plătească o taxă care nu există, iar dacă nu o fac vor fi amendați.

 

Actualitate