Politică

Guvernul vrea să amâne intrarea în vigoare a legii privind dublarea alocațiilor

Premierul Ludovic Orban susține că în acest moment nu sunt prevăzute resursele care să acopere efortul bugetar pe care îl presupune dublarea alocațiilor pentru copii la promulgare.

Scris de 
 pe data 
10 ianuarie, 2020

În prezent, potrivit lui Orban, soluția guvernului este de a proroga termenul de intrare a legii.

Cel mai probabil soluția pe care vom merge e de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii până vom avea resurse. (…) Acest lucru se poate face după rectificare”, a spus Orban vineri, după o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că în acest moment nu are de gând să refuze promulgarea legii privind dublarea alocației pentru copii, însă aceasta se află încă în analiză.

Proiectul de lege a ajuns la mine si are termen de promulgare 18 ianuarie. La acest moment nu am de gând să refuz promulgarea acestei legi, dar ea încă se afla în analiză si în așteptarea unor lămuriri suplimentare din partea Guvernului”, a spus Iohannis.

 

Actualitate