Guvernul scutește de plată sute de mii de clienți ai băncilor pentru locuințe
Sute de mii de clienți ai băncilor pentru locuințe, care au încasat în trecut primele de stat ce trebuie restituite la buget, vor fi obligați să înapoieze cel puțin o parte din sume, după decizia Înaltei Curți din iulie.
Aceasta, deoarece băncile, care au fost doar fidejusori pentru Ministerul Dezvoltării în alocarea ajutorului de stat stabilit de instanță ca fiind plătit nelegal, vor recupera de la ei banii înapoiați statului, informează profit.ro.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat însă pentru Profit.ro că Executivul îi va exonera de la plată prin OUG, proiectul fiind deja redactat pentru a fi aprobat de Guvern. Bineînțeles, dacă acesta va mai exista după moțiunea de cenzură.
“Am pregătit soluția pentru clienții băncilor pentru locuințe care ar urma să returneze primele de stat stabilite ca fiind plătite nelegal de către Înalta Curte. Un proiect de Ordonanță de Urgență care îi va exonera de la plata acestor obligați bugetare este deja redactat, e acum pe biroul meu. Îl vom adopta în Guvern, dar depinde de ce se va întâmpla joi”, spune ministrul Finanțelor.
- credit bancar
- rata banca