Actualitate

Grațierea PSD-ALDE ar scoate din pușcării 15.000 de deţinuţi, printre care violatori, tâlhari şi pedofili

Nu mai puţin de 15.000 de deţinuţi, printre care violatori, pedofili şi tâlhari ar putea ieşi din puşcării odată cu adoptarea ordonanţei de urgenţă pentru amnistie şi graţiere.

Scris de 
 pe data 
19 decembrie, 2018

Cel puţin aşa susţin specialiştii în Drept care au făcut aceste calcule în baza singurei informaţii care „a scăpat” pe surse până acum din PSD şi anume că de graţiere vor beneficia cei care au fost condamnaţi pentru infracţiuni care se pedepsesc cu până la 10 ani de închisoare.

Instituţia graţierii vizează persoanele închise, iar amnistia presupune ştergerea infracţiunilor săvârşite, deci vorbim despre un număr extrem de mare de persoane afectate. Există vreun studiu de impact? Ştim în realitate câte persoane sunt vizate? Sunt zeci de mii de persoane care au cazier, ce facem, punem lacăt pe instanţe şi plecăm acasă?

Dacă vor fi vizate infracţiunile cu pedepse de până la zece ani, aşa cum se zvoneşte, să nu uităm că aici intră şi tâlhăria sau violul. Spre exemplu, în cazul de viol de la Vaslui, peste 10 ani a luat doar liderul grupului, restul au luat mai puţin. Îi lăsăm în libertate pe aceştia?”, a declarat magistratul.

Mai mult, susţine acesta, avem de-a face cu o politică iraţională ce pune în pericol chiar siguranţa cetăţenilor. „Statul român nu are o politică de reintegrare, gradul de recidivă fiind de peste 60%, iar acum vrem să punem în libertate condamnaţi fără nicio condiţie (să fie acoperită paguba, să nu mai recidiveze), dar şi fără a oferi oportunităţi acestor oameni (un loc de muncă)? Ce va face o persoană pusă în libertate acum, în mijlocul iernii, fără un loc de muncă, fără sprijinul familiei?”, arată Danileţ.

Numărul deţinuţilor nu justifică o graţiere. Potrivit Asociaţiei Naţionale a Penitenciarelor, aproximativ 15.000 de persoane, dintr-un total de 21.000 execută în prezent condamnări de până la 10 ani de închisoare. Adică peste 70%.

„În condiţiile în care ordonanţa va privi deţinuţii cu pedepse sub 10 ani, însă va exclude atât persoanele recidiviste, dar şi infracţiunile violente, vorbim de aproximativ circa 400 de deţinuţi beneficiari ai graţierii. Dacă ordonanţa va include şi faptele de corupţie, un element nou faţă de precedentele graţieri, atunci mai vorbim de încă o sută de persoane”, susţine Sorin Dumitraşcu, liderul sindicatelor din penitenciare. În opinia acestuia autorităţile nu ar trebui să repete eroarea de la promulgarea recursului compensatoriu, atunci când zeci de infractori violenţi au fost lăsaţi în libertate. „Sper să dea dovadă de mai multă competenţă”, a completat acesta.

 

Actualitate