Timp Liber

Gică Hagi împlinește astăzi 55 de ani! Documentar despre legenda fotbalului românesc

Supranumit „Ucenicul vrăjitor”, ”Regele fotbalului românesc” şi ”Maradona din Carpaţi”, fostul mare fotbalist român, Gheorghe Hagi, s-a născut la 5 februarie 1965, în comuna Săcele, judeţul Constanţa, potrivit „Enciclopediei educaţiei fizice şi sportului din România” (Aramis, 2002).

Scris de 
 pe data 
5 februarie, 2020

Descoperit de antrenorul Iosif Bukossi, a luat contact cu fotbalul profesionist în aprilie 1975, când s-a înscris la Centrul de copii şi juniori al echipei Farul Constanţa. La 15 ani este selecţionat în echipa naţională de tineret, iar la 17 ani, în 11 septembrie 1982, debutează în Divizia A, jucând integral meciul S.C. Bacău-F.C Constanţa (3-0).

În 1983, se transferă la Sportul Studenţesc, devenind vicecampion al României în sezonul 1985-1986. În ianuarie 1987, trece la Steaua Bucureşti. Din vara anului 1990, echipa spaniolă Real Madrid îşi asigură serviciile sale. În 1992 se transferă în Italia, la Brescia Calcio, antrenată la acea vreme de Mircea Lucescu, unde joacă timp de doi ani, pentru ca, în 1994, să ajungă la Barcelona, la solicitarea antrenorului olandez Johan Cruyff. Hagi este printre puţinii jucători care au îmbrăcat tricourile celor două mari rivale, Real Madrid şi Barcelona.
Din 1996 până în 2001, când îşi încheie cariera, activează la Galatasaray Istanbul, echipă care în această perioadă reuşeşte să obţină cele mai mari performanţe din istoria sa.

Gică Hagi a debutat la echipa naţională pe 10 august 1983, la Oslo, în meciul amical Norvegia – România (1-1), la vârsta de 18 ani. A participat la trei turnee finale ale Campionatului Mondial: Italia 1990, SUA 1994 – unde a ajuns împreună cu naţionala României până în sferturile de finală, şi Franţa 1998, precum şi la trei ediţii de Campionat European: Franţa 1984, Anglia 1996 şi Olanda/Belgia 2000.

După turneul final al CM din Franţa – 1998, s-a retras din echipa naţională, însă a revenit în 1999, având o contribuţie decisivă la calificarea echipei naţionale la turneul CE din Belgia-Olanda.

Jucător de geniu, unul dintre cei mai faimoşi purtători ai tricoului cu numărul 10 din lume, a fost declarat în noiembrie 2003 ”Jucătorul de aur” de către Federaţia Română de Fotbal, respectiv cel mai bun fotbalist român din ultimii 50 de ani. În 2004, o altă legendă a fotbalului mondial, Pele, l-a nominalizat pe internaţionalul român, în cadrul unei ceremonii a FIFA, printre cei 125 cei mai valoroşi fotbalişti în viaţă. În 2007, Asociaţia Statisticienilor în Fotbal l-a inclus, pe locul 35, în topul celor mai buni fotbalişti ai ultimilor 100 de ani.

La 6 aprilie 2009, Gheorghe Hagi a prezentat proiectul Academiei de Fotbal ce-i poartă numele, ca o alternativă pentru copii şi juniori, care are sediul la Constanţa. În cadrul acesteia funcţionează şi echipa Viitorul Constanţa, care a promovat în 2012 în eşalonul de elită al fotbalului românesc şi pe care Hagi o antrenează începând cu anul 2014. În sezonul 2016-2017, Viitorul Constanţa a fost campioana României, având cel mai tânăr lot dintre competitoarele Ligii I, pe parcursul campionatului evoluând cu 21 de jucători proveniţi din propria academie, potrivit fcviitorul.ro. În sezonul următor, echipa antrenată de Gheorghe Hagi şi-a îmbogăţit palmaresul cu alte două trofee interne, Cupa României şi Supercupa României.

Documentar AGERPRES

Actualitate