Sănătate

Germania va introduce vaccinarea obligatorie. Medicul Mihai Craiu despre situația din România

Vaccinarea copiilor împotriva rujeolei ar putea deveni obligatorie în Germania, din cauza numărului tot mai mare de îmbolnăviri.

Scris de 
 pe data 
27 martie, 2019

Propunerea vine din partea Partidului Social Democrat, aflat în coaliţia de guvernare, şi vine la recomandarea Societăţii de Pediatrie. Liderii formaţiunii au discutat deja propunerea cu ministrul Sănătăţii. Însă cel puţin un partid de opoziţie nu este de acord cu obligativitatea.

Germania a avut o mie de cazuri de rujeolă acum doi ani, printre care şi un deces. Totul, în momentul în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat mişcarea anti-vaccinare una dintre cele mai mari ameninţări la adresa umanităţii.

Statul italian a luat deja această hotărâre, iar măsura are un suport științific foarte riguros, pentru că, după cum știm, în 2017 au fost 1.000 de cazuri de rujeolă în Germania și un deces. (…) La noi în țară o astfel de propunere ar fi întâmpinată cu multe emoții, cu comentarii… Decidenții trebuie să hotărească dacă e suficient să facem ce am făcut până acum și să asităm în continuare la pacienți care se îmbolnăvesc cu diverse boli sau să luăm niște măsuri.

Nu știu dacă ce face Italia sau Germania este aplicabil în România, dar cert este că actuala situație nu-i foarte bună pentru copiii români. Deci trebuie făcut ceva. (…) Să căutăm vinovați în trecut pentru cei care s-au prăpădit (n.r. în România au fost înregistrate 62 de decese pe fondul rujeolei) nu va schimba nimic.

Întrebarea e ce avem de făcut de acum încolo pentru ca situația să nu se mai repete. Și la asta ar trebui să răspundă forul legiutor care are un draft al legii vaccinării făcut de experți și pe care-l discută de doi ani și nu ajung la un consens”, a declarat în direct la Digi 24 medicul pediatru Mihai Craiu.

 

Actualitate