GALERIE FOTO / Moștenirea ovidiană pentru generațiile următoare. Ansamblul statuar „Poet Ovidiu” a fost dezvelit
Un eveniment deosebit a avut loc, astăzi, la Ovidiu, eveniment care marchează sfârșitul evenimentelor dedicate Bimilenarei Ovidius, desfășurate pe parcursul a doi ani. În ciuda vremii de iarnă autentică, sute de persoane au participat la evenimentele dedicate dezvelirii ansamblului statuar „Poet Ovidiu”, ca moment de recunoaștere identitară și culturală a orașului Ovidiu.
Evenimentul a început de la ora 11, la Casa de Cultură „Elena Roizen”, cu simpozionul Ovidienii. Au luat cuvântul rectorul Universității Ovidius, prof.univ.dr., Sorin Rugină, și mulți alți distinși invitați, cunoscători ai operei ovidiene. În cadru evenimentului, pe scenă au urcat primarul George Scupra și sculptorul Vladlen Babcinetchi, cel care a lucrat luni de zile pentru a-i da chip poetului Ovidius și muzelor sale. Cu lacrimi în ochi, vădit emoționat, tânărul artist basarabean a mulțumit pentru încrederea autorităților locale, care i-au lăsat pe mână un asemenea proiect.
Ansamblul statuar „Poet Ovidiu” este compus din trei statui, avându-l în centru pe marele poet latin.
Deși vântul sufla cu putere și viscolea ninsoare abundentă, sute de persoane au înfruntat vremea și au vrut să fie martore acestui eveniment unic. Alături de Paula Seling, oamenii au intonat imnul național al României, în timp ce statuia era descoperită de sub un uriaș tricolor. Din cauza vântului și a înălțimii monumentului, Ovidius s-a lăsat greu dezvăluit de sub drapel, însă, în aplauzele mulții a cedat.
La final, sub semnul Centenarului Marii Uniri, primarul George Scupra a dat citire unui mesaj pentru generațiile viitoare, cărora le-a lăsat datoria de a duce mai departe această uriașă moștenire culturală. Mesajul a fost zidit într-un „altar” al timpului pentru ca peste încă o sută de anii, generațiile viitoare să dea glas acestui mesaj.
- ansamblu statuar Ovidiu
- orasul Ovidiu