Externe

GALERIE FOTO. Dramă uriașă. Coșmarul tuturor părinților din Olanda s-a adeverit. 4 copii spulberați de pe bicicletă de un tren

Patru copii au fost ucişi joi într-o coliziune între un tren şi o bicicletă cu ladă de transport pe drumul de la o grădiniță către o şcoală – „coşmarul tuturor părinţilor” devenit realitate consideră olandezii, relatează AFP, citat de News.ro. 

Scris de 
 pe data 
21 septembrie, 2018

Steagurile au fost coborâte în bernă în oraşul Oss, în sudul Olandei, unde, din motive încă necunoscute, bicicleta – cu cinci copii la bord – a fost lovită de un tren regional pe o trecere la nivel cu calea ferată, omorând patru dintre tinerii pasageri.

Al cincilea copil şi însoţitoarea grupului, care conducea bicicleta, au fost conduşi la spital în stare critică, a anunţat poliţia într-o conferinţă de presă.

Copiii se aflau într-o ladă instalată în partea din faţă a unei biciclete electrice, pe care biciclistul stă în picioare, un model special conceput pentru transportul extraşcolar. Aceste vehicule pot transporta până la zece copii.

Cu vârste cuprinse între 4 şi 11 ani, cei cinci copii grav răniţi provin din trei familii.

Însoţitoarea tocmai adusese elevi şi se ducea la altă şcoală primară atunci când a avut loc drama joi, cu puţin înainte de ora locală 8.30 (9.30, ora României).

”Este cel mai rău coşmar al tuturor părinţilor”, a declarat la televiziunea publică NOS Edwin Renzen, fondatorul societăţii care fabrică vehiculele, marca Stint.

Un martor a declarat că a văzut conducătoarea bicicletei încercând să frâneze în momentul când a ajuns la trecerea la nivel cu calea ferată, o informaţie pe care poliţia nu a putut-o confirma, dar care este luată în serios de către anchetatori.

”Aceasta face parte din anchetă”, a anunţat în faţa jurnaliştilor Dianne van Gammeren, şefa poliţiei locale.

Imagini filmate de o cameră montată în partea din faţă a trenului, care transporta 57 de pasageri în momentul dramei, sunt de asemenea analizate.

”Este o zi teribil de neagră. Nu am mai văzut aşa ceva”, a declarat directorul ProRail, gestionarul căilor ferate olandeze.”Este o zi de doliu şi de tristeţe”, a continuat el, anunţând deschiderea unei anchete interne vizând ”să se facă totul” pentru ca drama ”să nu se mai repete”.

Cinci accidente au avut loc din 1975 la trecerea la nivel cu calea ferată la Oss, soldate cu doi morţi, potrivit ProRail.

În 2017, 208 ciclişti au fost ucişi în Olanda, potrivit ultimelor date publicate de Oficiul olandez de statistică.

În Olanda sunt peste 22 de milioane de biciclete pentru cei 17 milioane de locuitori, potrivit Asociaţiei automobiliştilor BOVAG.

Actualitate