Actualitate Constanța

GALERIE FOTO / Cum va arăta Sala Polivalentă din Constanța. Făgădău se jură că va fi gata în 3 ani de zile

Primarul Decebal Făgădău a anunțat, în această seară, că Sala Polivalentă din Constanța este încă un „vis devenit realitate”.

Scris de 
 pe data 
17 decembrie, 2018

Nu, nu este gata, deși ar fi trebuit să fie inaugurată de vreo 3 ani, ci abia acum s-a aflat numele constructorului.

„Astăzi a fost semnat contractul pentru construcția celei mai moderne baze sportive din Constanța, contract încheiat între Compania Națională de Investiții și câștigătorul licitației (mult contestate).

Vom duce performanța la un alt nivel cu o sală modernă, o sală demnă de sportivii noștri, de rezultatele obținute de aceștia și, mai ales, de municipiul nostru.

Sala de sport va avea terenuri de baschet, de volei și de handbal, pe trei niveluri, cu un total de 18.500 de mp, cinci mii de locuri, magazine sportive, dotări moderne, peste 700 de locuri de parcare și multe spații verzi.

Lucrările vor fi gata în maximum trei ani de zile”, a declarat primarul Decebal Făgădău.

La cum merg însă lucrurile în Constanța, probabil că cei trei ani vor deveni lejer șase sau nouă.

Actualitate