IT & Gaming

Galaxy S9 va fi mai scump în comparație cu prețul de lansare al S8

O serie de publicaţii din Marea Britanie, Statele Unite și Corea de Sud, citează surse care vorbesc despre faptul că Samsung va creşte preţul de vânzare a primelor flagship-uri pe care le va lansa anul acesta.

Scris de 
 pe data 
7 februarie, 2018

Galaxy S9 ar putea costa până la 925 de dolari în Coreea de Sud. Spre comparaţie, modelul S8 de anul trecut a costat în momentul lansării 720 de dolari.

În Marea Britanie, S9 ar urma să coste 789 de Lire (890 de euro). Preţul este cu 100 de lire mai mare decât cel iniţial de 689 de lire la care a fost vândut Galaxy S8 în momentul în care a intrat pe piaţă.

Preţurile de vânzare ale smartphone-urilor diferă de la piaţă la piaţă, în funcţie de taxele şi condiţiile locale. Însă, din tiparul descris, pare evident faptul că Samsung ar urma să ceară cu aproximativ 100 de euro mai mult pentru Galaxy S9.

Trendul acestor scumpiri a fost dat de Apple anul trecut, când iPhone X a costat de la 1.000 de euro în sus. Rezultatele s-au văzut recent: deşi a vândut mai puţine iPhone-uri, Apple a reuşit să obţină profituri mai mari.

Cu siguranţă că şi Samsung urmăreşte acum să-şi crească marja de profit. Momentul ales de Samsung, însă, nu pare să fie la fel de inspirat. Dacă Apple a venit cu noutăţi majore în cazul lui iPhone X, Galaxy S9, din toate informaţiile de până acum, va fi un upgrade minor faţă de modelul de anul trecut.

La acest moment, utilizatorii care au optat în mod tradiţional pentru flagship-uri ar putea începe să realizeze cât de mult au progresat modele din clasa de mijloc, cele care costă între 1.000 şi 1.500 de lei. Dincolo de diferenţele de pe hârtie, experienţa de utilizare oferită de un smartphone mai ieftin faţă de un flagship nu mai atât de mare încât să justifice achiziţionarea celui din urmă.

Actualitate