Fii eroul copilului tău! În loc să îl înveți literele și cifrele de la 2 ani, învață-l să se joace și să spună „mulțumesc” din suflet

Neurologii nu se sfiesc și îi numesc „proști” pe cei care se luptă să-și învețe copiii să citească și să scrie de la vârste fragede, motivând că până la 5-6 ani copilul ar trebui să aibă parte de alte preocupări și atenție.

„Părinții fac lucrul acesta pentru a se lăuda, din orgoliu. În realitate, fiecare lucru trebuie făcut la timpul lui, iar pentru ca creierul copilului să se dezvolte corect nu trebuie inundat cu informații pe care încă nu le poate asimila”, a declarat  neurologul Tatyana Chernigovskaya.

Specialistul consideră că a întâlnit cazuri în care copii care citeau la 2,3 ani au intrat într-o regresie evidentă în ceea ce privește dezvoltarea mintală: „La 2 ani copilul citea, iar la 10 ani nu putea ține minte nici măcar numele părinților. Fiindcă în loc să îi dezvolte abilitățile motorii fine, părinții îi îndesau litere și cuvinte în creier”.

Mai mult decât atât, neurologul consideră că fiecare lucru trebuie făcut la timpul lui și le reamintește părinților că nu trebuie să facă din copiii lor „cai de curse”. „Viața copilului nu trebuie să fie o cursă. Ea trebuie trăită și savurată clipă de clipă, nu doar de copii, ci și de părinți. Nu vă grăbiți să le distrugeți sau să le scurtați această perioadă minunată pentru ei. Vor avea timp să învețe, să citească și să socotească. Să nu credeți că copilul dvs va fi mai deștept și va ajunge mai departe în viață dacă învață lucrurile astea mai devreme”, a mai precizat Tatyana Chernigovskaya.

Mai mult decât atât, psihologii consideră că în cei „7 ani de acasă” mai degrabă ar trebui să ne învățăm copiii să spună din suflet „Mulțumesc” sau „Bună ziua”.

„Când ei vor vedea adulți nefericiți, vor deduce faptul că acesta este modul corect de a trăi, iar fericirea nu este un obiectiv în viață. Din nefericire, noi, adulții, îi învățăm să spună, prin imitare, dar fără să simtă sau să dorească, să spună „Mulțumesc” sau „Bună ziua”. Conceptul de „cei 7 ani de acasă” nu mai are același înțeles ca pe vremuri, deoarece în cei 7 ani de acasă, părinții îi educă în spiritul competiției cu orice preț, cu idei de genul „Dacă pierzi, ești un ratat” sau „Băiatul vecinei a luat note mai mari ca tine”.

Respectul față de oamenii din jur nu mai reprezintă o valoare atât de importantă pentru copiii noștri, deoarece noi, adulții, am încetat să le mai spunem asta. Astfel, toate sugestiile pe care cei mari le dau celor mici nu fac decât să stopeze și să înlăture posibilitatea copilului să se implice emoțional într-un anumit aspect. Astfel, crescând, adultul va avea rețineri să-și facă așa repede prieteni, să râdă, să se bucure ca un copil, să treacă peste probleme, să se bucure de orice moment, așa cum o făcea când era mic”, a declarat psihologul Alexandru Pleșea.

De asemenea, medicul neurolog Raluca Teleanu atrage atenția asupra unui alt aspect foarte important – timpul petrecut de părinți cu copii.

„Nu putem să ne ascundem după acestă formulă modernă în care petrecem calitativ, dar cantitatea nu este. Trebuie să ne străduim atât timp liber cât avem să-l petrecem cu copilul. Cel mai bun exemplu sunt copiii cu situaţie materială foarte bună care vin în cabinet şi, când îi întreb ce îşi doresc, spun că nu ştiu ce să îşi dorească. Mi se pare atât de trist pentru un copil să nu ştie ce să-şi dorească. Eu îi las pe copiii mei tot timpul să-şi dorească lucruri. Nu poţi să trăieşti fără să-ţi doreşti nimic. Dacă totul e perfect în viaţa ta, la un moment dat te plictiseşti de atâta perfecţiune”.

Etichete:

• copil
• psiholog