Timp Liber

Festivalul Antic Tomis, la cea de-a VIII-a ediție. Programul complet al evenimentului

 În perioada 30 august – 1 septembrie 2019, are loc cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Antic Tomis.  Evenimentul are loc la Termele Romane (Poarta I – Edificiul Roman cu Mozaic).

Scris de 
 pe data 
28 august, 2019

Programul manifestării culturale include ateliere de reconstituire istorică, ateliere de meșteșuguri antice, demonstrații de luptă, expuneri și descrieri de echipamente militare și inventare gospodărești antice, dansuri antice, lupte de gladiatori care se vor desfășura zilnic, începând cu ora 10:00.

Fiecare din cele trei zile de desfășurare a festivalului are și un moment special, respectiv Ceremonia de deschidere, Jocurile Sportive Antice și Reconstituirea unei bătălii din Antichitate.

Serile Festivalului Antic Tomis se vor încheia cu momente culturale autentice, pe 30 august și 1 septembrie fiind programate concerte folk, iar pe 31 august publicul poate urmări celebra piesă de teatru „Viața și pătimirile lui Ovidius Publius Naso”.

Festivalul Antic Tomis este organizat de Asociația Culturală Tomis și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, Primăriei Municipiului Constanța, Muzeului Militar Național Regele Ferdinand I – Filiala Constanța și Grupului pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare Constanța.

Secțiunile artistice sunt asigurate de partenerii Asociația Culturală EU CRED și un grup de actori și studenți de la Facultatea de Arte din cadrul Universității Ovidius, sub îndrumarea decanului Facultății de Arte, Daniela Vitcu.

Reenactorii prezenți la ediția 2019 a festivalului sunt membri ai Asociației Culturale TOMIS (Constanța), Asociației CAVALERUL DANUBIAN (Craiova), Asociatiei CASTRUM NOVIS (Sibiu), Asociației DVX ANTICAE (Svishtov – Bulgaria), Cohors II Lucensium (Yambol – Bulgaria), Asociatia „Ancient Thrace Yambol” (Yambol – Bulgaria), CERCETAȘILOR MARINI (Constanța).

Programul Festivalului Antic Tomis 2019:

Vineri, 30 august 2019

10:00 – 18:00 – Sosirea asociaţiilor de reconstituire istorică participante, amplasarea taberelor, Activităţi de tabără (ateliere de reconstituire istorică, meșteșuguri antice, demonstrații, etc.)

18:00 – 19:00 – Parada războinicilor antici

19:00 – 19:30 – Ceremonia de deschidere

19:30 – 20:00 – Dansuri antice şi lupte de gladiatori

20:00 – 22:00 – Concert folk

Sâmbătă, 31 august 2019

10:00 – 16:00 – Activităţi de tabără (ateliere de reconstituire istorică, meșteșuguri antice, demonstrații, etc.)

16:00 – 18:00 – Jocurile Tomisului: întreceri sportive antice între reprezentanți ai asociațiilor participante

19:00 – 20:00 – Reconstituirea unei bătălii din antichitate

20:30 – 22:00 – „Viata și pătimirile lui Ovidius Publius Naso”, piesă de teatru jucată de actori și studenți de la Facultatea de Arte din cadrul Universității Ovidius.

Duminică, 1 septembrie 2019

10:00 – 18:30 – Activităţi de tabără (ateliere de reconstituire istorică, meșteșuguri antice, demonstrații, etc.)

18:30 – 19:00 – Dansuri antice şi lupte de gladiatori

19:00 – 19:30 – Reconstituirea unei bătălii din antichitate

19:30 – 20:00 – Ceremonie de închidere

20:00 – 22:00 – Concert folk

Actualitate