Femeie condamnată la 2 ani de închisoare pentru o șpagă de 7 lei. Hrebenciuc, tot 2 ani de închisoare, dar pentru 300 milioane euro
După 7 ani de cercetare și anchete, o femeie, controlor de tren, acuzată că a luat șpagă 7 lei a fost condamnată în luna iunie a anului trecut la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru că ar fi luat mită suma de… 7 lei.
După alte câteva luni de judecată, femeia a fost achitată definitiv, joi, de judecătorii Curții de Apel Constanța. Ea s-a ales în final cu o amendă de 1.000 de lei, informează Mediafax.
În august 2012, doi investigatori sub acoperire au urcat în trenul Medgidia – Fetești și i-au oferit femeii conductor 3 lei, respectiv 4 lei. Controlorul a luat banii și nu le-a oferit bilete celor doi călători „frauduloși”. În urma acțiunii, procurorii au început urmărirea penală pe numele femeii și au trimis-o în judecată în noiembrie 2018.
În iunie 2019, la șapte luni de la trimiterea dosarului în instanță, judecătorii Tribunalului Constanța au condamnat-o pe femeie la doi ani de închisoare cu suspendare pentru infracțiunile de luare de mită în formă continuată și abuz în serviciu contra intereselor publice.
Femeia a atacat decizia instanței, iar judecătorii Curții de Apel Constanța au decis, joi, să o achite pentru cele două infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu. În schimb, controlorul de tren s-a ales cu o amendă de 1000 de lei.
Pentru a face o comporație între proporțiile faptelor în ochii judecătorilor, tot o condamnare de 2 ani de închisoare a primit și politicianul Viorel Hrebenciuc, doar că acestuia i s-a reținut un prejudiciu de.. 303 milioane euro. Mai exact, acesta a intervenit pentru a retroceda în mod fraudulos 43.227 hectare de pădure în judeţul Bacău în favoarea lui Paltin Sturdza şi în defavoarea Romsilva.
Viorel Hrebenciuc şi-a recunoscut faptele în faţa judecătorilor şi a spus că a acceptat să intervină pe lângă funcţionarii unor instituţii din Bacău pentru ca Paltin Gheorghe Sturdza să intre în posesia a 43.000 de hectare de pădure. În schimbul intervenţiei, Hrebenciuc urma să primească 12.000 de hectare, prin încheierea unui act adiţional pe numele fiului său. Cu toate că și-a recunoscut vinovăția, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au anulat conmdamnarea.
- femeie condamnata
- viorel hrebenciuc