Felix Stroe și mușamalizarea unui „tun“ de câteva milioane de euro cu terenul de sub Spitalul Port Constanța
Fostul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, ar fi încercat să mușamalizeze o afacere imobiliară cu terenul Spitalului Port Constanța, la care l-ar fi avut complice pe fostul primar, Radu Mazăre. Valoarea terenului este de multe milioane de euro, scrie evz.ro
Felix Stroe a inițiat transferul unei clădiri și a terenului aferent de un hectar din patrimoniul Spitalului Port și al Ministerului Transporturilor în cel al Consiliului Județean Constanța. Clădirea spitalului, și terenul aferent de 10.000 mp, se află într-o zonă bună a Constanței, scrie evz.ro.
Din suprafața totală, o parcelă de 6.000 de metri pătrați, în valoare de aproximativ trei milioane de euro, a fost preluată abuziv de Primăria Constanța prin două Hotărâri de Consiliu Local, inițiate de Radu Mazăre.
Ulterior, suprafața a fost retrocedată, parcelată și vândută către persoane fizice. Președintele ședinței de Consiliu Local Municipal în care au fost adoptate hotărârile abuzive a fost Felix Stroe în calitate de consilier local.
În timpul mandatului, Stroe și-a numit apropiații în Consiliul de Administrație al CN Administrația Porturilor Maritime. Cele mai bune exemple sunt George Teșeleanu – ginerele partenerului său de afaceri Ion Dumitrache – dar și Bogdan Mândrescu și fostul procuror Dorina Danielescu, ambii din Buzău, orașul natal al lui Felix Stroe.
De asemenea, generalul în rezervă Ion Sârbu a fost numit consilier al fostului ministru și membru în CA –ul Spitalului Port.
Citeste articolul integral AICI