Actualitate

Federația Patronatelor din Turism vrea să dea în judecată Guvernul dacă nu se deschid restaurantele din hoteluri

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a anunțat că vor da în judecată Guvernul pentru subminarea economiei naționale, dacă restaurantele din hoteluri nu se deschid pe 15 iunie.

Scris de 
 pe data 
10 iunie, 2020

„Patronatele din turism intenționează să acționeze Guvernul în instanță pentru subminarea economiei naționale, dacă restaurantele din hoteluri nu se deschid pe 15 iunie, data începând cu care peste 500.000 de români și-au achiziționat deja servicii de cazare în țară, cu mese incluse, care nu pot fi prestate în aceste condiții.

Chiar și o întârziere cu două săptămâni a deschiderii restaurantelor din hoteluri pune România în mare dezavantaj competitiv față de alte țări din zonă, care au ridicat deja aceste restricții și, în același timp, aruncă în faliment mai mult de două treimi dintre hotelurile din țară”, potrivit unui comunicat al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) citat de Mediafax.

„În discursul său de ieri (marți – n.r.) în care a vorbit despre măsurile care vor fi luate după 15 iunie, președintele Iohannis a anunțat deschiderea mall-urilor, însă fără restaurantele din interiorul acestora și fără locurile de joacă, dar nu a spus absolut nimic despre așteptata redeschidere a restaurantelor din hoteluri. În momentul de față clienții au acces, începând cu 1 iunie, doar pe terasele restaurantelor, cu o serie de limitări”, adaugă sursa menționată.

În acest context, perspectiva ca restaurantele din hoteluri să nu se deschidă pe data de 15 iunie, în plin sezon estival și după trei luni de pauză, „a șocat întreaga industrie a turismului din România”.

Potrivit sursei citate, peste 500.000 de persoane au achiziționat, începând cu 15 iunie, vacanțe în România ce includ servicii de cazare cu masa, care nu pot fi prestate în aceste condiții.

Multe dintre hotelurile din orașe, stațiuni sau de la munte, nu beneficiază de terase care să asigure serviciile pentru toți turiștii cazați, motiv pentru care nu își vor putea desfășura activitatea.

“În condițiile în care nu au putut funcționa în ultimele trei luni, iar fiecare zi din sezonul care tocmai a început e esențială pentru a minimiza pierderile generate de efectele pandemiei de coronavirus, estimăm că, dacă nu se deschid restaurantele pe data de 15 iunie și se întârzie cel puțin două săptămâni această măsură, mai mult de 70% dintre hotelurile din România vor da faliment”, potrivit sursei citate.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, noi măsuri de relaxare care vor intra în vigoare după 15 iunie.

„Se vor putea redeschide mall-urile, dar fără restaurante sau locuri de joacă, va fi posibilă redeschiderea grădinițelor și creșelor private”, a declarat șeful statului.

 

Actualitate