Falsul medic le speria pe mame să facă cezariană pe bani: „Dacă nașteți normal, nu veți mai simți plăcere sexuală!”
Una dintre fostele paciente ale Ralucăi Bîrsan, a declarat pentru Libertatea.ro cum Dr. Dragu și „rezidenta“ ei cu 8 clase au presat-o să facă cezariană. Femeia spune că ulterior și-a dat seama că nu se impunea din punct de vedere medical această operație. A fost șocată să afle că femeia care o consiliase înaintea nașterii nu avea studii medicale.
Pacienta îndeamnă „toate pacientele care au trecut prin mâna lor să se gândească la viitorul copiilor lor, ca să le motiveze să vorbească și să facă plângere!”, scrie Libertatea.ro
„Când a venit momentul să vorbim despre naștere, cu dr. Dragu, eu am spus că sunt deschisă la ambele variante, tot ce mă interesa era, în primul rând, să fie bebelușul bine și-apoi eu. Așa gândește oricare mamă.
Iar doamna doctor mi-a zis că are cordonul ombilical în jurul gâtului și că ar avea diametrul capului prea mare pentru bazinul meu și că asta ar putea duce la complicații dacă am alege să facem o naștere naturală și ea îmi recomandă să facem naștere prin cezariană. Eu am ținut foarte mult legătura cu Raluca.
Ea m-a consiliat practic, eu am vrut să întreb direct medicul și am vorbit cu ea. Ea mi-a spus direct că-mi recomandă să fac nașterea prin cezariană, pentru că prin nașterea naturală pot fi nenumărate complicații. Mi-a zis că după nașterea naturală nu voi mai simți plăcere în timpul actului sexual. Că voi avea incontinență urinară, că voi avea nevoie de intervenție estetică după nașterea naturală“, a declarat fosta pacientă, Anca Sava, pentru Libertatea.ro
-Veți face plângere?
„Da, voi merge la poliție. Voi merge și la spital, vreau să vorbesc și cu conducerea. Voi face plângere și spitalului, și dr. Dragu, și Ralucăi. Vreau să plătească. În continuare sunt în stare de șoc. Vă dați seama câte femei și câți copii au intrat pe mâna lor? Și bebelușii puteau să aibă complicații. Eu am ținut legătura foarte mult cu ea. Îmi mai amintesc ceva. Mi-a spus că le va spune celor de la Neonatologie că sunt nepoata nu știu cui, a unui procuror sau a cuiva important, ca ele să-mi dea mie mai multă atenție, să fie drăguțe, să-și facă treaba. Eu am rugat-o să nu facă asta.“
Ciește interviul integral AICI.
- cezariana
- mamici
- medic Fals
- medici falsi
- Raluca Birsan
- spitale