Umor

Făgădău a plecat pe jos la Primărie, dar a călcat într-un rahat de maidanez și s-a întors acasă

Editare foto: Constanta de Azi

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.

 pe data 
20 septembrie, 2019

Pentru a marca „Săptămâna Europeană a Mobilității“, primarul Decebal Făgădu și-a luat viceprimarii, pe Babu și Răsăuțeanu, și împreună au luat-o la pas pe străzile orașului, pentru a ajunge la serviciu.

Nefiind obișnuiți cu mersul pe jos prin Constanța, cei trei s-au confruntat cu mici obstacole, cum ar fi câteva bălți, denivelări, stâlpișori și, în general, aerul respirat cu muritorii de rând.

Cu toate acestea, șefii administrației locale constănțene au făcut față cu brio provocărilor, însă până la momentul în care pantoful de primar al lui Decebal Făgădău s-a cufundat în moalele proaspăt al unui rahat de maidanez pur-sânge.

Fără milă, practic, rahatul a fost făcut una cu asfaltul“, a spus un martor, care a asistat îngrozit la întreaga scenă.

Se pare că isprava i-a pus capac primarului, care le-a spus lui Dumitru Babu și Costin Răsăuțeanu că, până la urmă, toată treaba cu mersul pe jos ar fi fost „o idee de tot c*****l!“.

Ca șeful lor să nu se simtă prost, Babu și Răsăuțeanu au călcat și ei în picioare rahatul cu princia, până când n-a mai rămas mare lucru din el. Aceștia chiar au susținut că este implicarea „statului paralel“

Cu toate acestea, Făgădău a făcut stânga-mprejur și a spus că se duce acasă. Nervos și grăbit, s-a împiedicat de un stâlpișor ce fusese monat random pe trotuar.

Calmează-te! Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

 

Actualitate