Făgădău a luat-o pe arătură! În orașul în care nu mișcă nimic, primarul ne îndeamnă să facem… bulion
Biroul de propagandă al Primăriei Constanța nu mai are ce cânta sub geamul lui Făgădău, așa că a dat iama prin piețe. Unde a descoperit că piețele abundă de roșii și castraveți și alte legume de la „producătorii locali”.
Pe lângă faptul că mesajul nu merită mai mult de aprecierea unei compuneri de clasa a V-a, acesta prezintă și o imagine falsă. Piețele din Constanța sunt raiul speculanților, care nu permit producătorilor autohtoni să se apropie mai mult de 100 de metri de tarabe fără a fi bruscați și amenințați. Fie că vorbim de Piața Griviței sau celelalte piețe din oraș, tarabagii sunt aceiași tot timpul, iar aprovizionarea lor se face din angross-uri sau din târgul de la marginea Constanței.
„Piețele agroalimentare administrate de Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” (RAEDPP) Constanța abundă în această perioadă de roșii, castraveți, vinete sau ardei de la producătorii locali, așa că acum este momentul prielnic să vă faceți provizii pentru iarnă. Oferta este variată și bogată, iar iarna va fi una lungă. De aceea, noi vă invităm să vă aprovizionați din timp pentru a vă umple cămările și să puneți la păstrare tradiționala zacuscă, zarzavaturi pentru ciorbe, bulion sau suc de roșii”, spun reprezentanții Primăriei Constanța.
Pentru a se umple de ridicol până la capăt, aceștia vorbesc și cu o doamnă „Ema”, pe care o prezinte ca pe un producător local care își așteaptă clienții în Piața Unirii. Din nou, ceea ce nu știu băieții și fetele de la Primărie, este că Piața Unirii este 90% goală, nu își mai justifică de mult timp statutul de piață. „Doamna Ema este unul din producătorii locali care își aşteaptă clienţii în Piața Unirii cu produse de la Techirghiol, atât din solar, cât și din câmp – producție proprie. Roşiile sunt considerate „vedetele” sezonului, pentru că se vând cel mai bine, spune producătorul local. Pentru cine nu are timp să prepare conserve pentru iarnă, există și varianta să le cumpere gata făcute, direct din piață. Doamna Ema a adus spre vânzare bulion cu ardei kapia și suc de roșii, puse de anul acesta. Spor la treabă tuturor gospodinelor!”, se încheie mesajul asumat de primarul Decebal Făgădău.
- Decebal Făgădău
- piata Tomis III
- Primăria Constanța