Umor

Făgădău a găsit soluția: Cazinoul va fi demolat, iar în loc va fi construit un Lidl

Editare foto: Constanta de Azi

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.

 pe data 
16 iulie, 2018

Motive de bucurie pentru administrația locală a Constanței, care, în sfârșit, a găsit soluția pentru rezolvarea problemei Cazinoului. În locul clădirii simbol a orașului, va fi construit un nou magazin Lidl, un așezământ de care să se poată bucura toată lumea, nu doar cei care vin să facă poze pentru nunți.

Din surse total dubioase și (in)credibile, am aflat că inițiativa îi aparține primarului Decebal Făgădău, însă ideea a venit de la tanti Aurica, una dintre funcționarele din Primărie pe probleme igienizare spații de interior, adică femeie de serviciu.

L-am văzut așa că se tot frământă și i-am zis într-o zi lu’ dom’ primar că decât să se chinuie atâta cu clădirea aia veche și dărăpănată, mai bine s-o dărâme că și așa nu e bună la nimenea și oricum toată lumea îl înjură din cauza ei“, ne-a explicat tanti Aurica, în timp ce mânca dintr-un compot de caise. „De ce să nu faci matale acolo ceva frumos? Uite, la noi în oraș la toată lumea îi place de Lidăl“.

Atât a trebuit să spună tanti Aurica că, după cum povestește, Făgădău parcă s-a luminat la față și în următoarea secundă a pus mâna pe telefon: „Băi, băgați buldozerele-n el și făceți-mi legătura cu nemții de la Lidl. Hai că ne-am scos!“, ar fi exclamat bucuros primarul.

Reprezentanții lanțului de magazine sunt foarte încântați de idee, mai ales că sunt într-o continuă campanie de extindere în Constanța, în prezent având nu mai puțin de cinci magazine, cu un al șaselea în construcție și alte două în plan.

Ce poate fi mai frumos decât să ieși la plimbare pe faleză și să ai posibilitatea de a cumpăra și ceva dubios de ieftin și congelat pentru acasă? Poate ai noroc și dai peste săptămâna italiană, asiatică sau americană! Cine știe“, ne-a declarat un tip din management-ul Lidl, evident plătit cu mult peste competențele sale.

Am întrebat și un constănțean oarecare ce părere are despre demersul Primăriei. „Să-mi *** **** și-n toți morții *****, cu *****! Dar, da, Lidl e ok“, ne-a spus acesta.

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

 

Actualitate