Făgădău a amplasat în Parcul Tăbăcărie un „monument” din oglinzi, ca să se vadă mai bine curățenia Constanței
Într-un oraș care suferă crunt la capitolul mizerie, Făgădău se laudă cu un „monument” al curățeniei, format din zeci de oglinzi, amplasat în Parcul Tăbăcărie. Edilul spune că astfel constănțenii au posibilitatea să vadă mai bine ce oraș curat este Constanța.
„Oglindă, oglinjoară…. Parcul Tăbăcărie beneficiază de câteva zile de o nouă atracție. Este vorba despre obiectul de mobilier urban format din oglinzi donat de echipa Cif. Acest cadou este un simbol al curățeniei pe care o reflectă din orice unghi ar fi privit prin zecile de oglinzi din care este alcătuit.
Prin acest cadou, echipa Cif și-a propus să le reamintească locuitorilor din Constanța cât de importantă este menținerea curățeniei în locurile în care trăim și să îi încurajeze să rămână la fel de implicați, așa cum au dat dovadă în cadrul campaniei de curățenie.
Pe 18 mai, în parcul Tăbăcărie, zona Amfiteatrului a avut loc primul festival de curățenie la care au participat aproximativ 1400 de constănțeni înarmați cu chef de muzică, dar si de muncă”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a Primăriei Constanța.
Îi reamintim primarului Făgădău pe această cale că orașul pe care îl păstorește are grave deficiență la capitolul curățenie, fiind printre cele mai insalubre municipii din România. Un astfel de monument i-ar fi mai util în biroul dânsului de la Primărie, ca să se mai privească din când în când pentru a nu uita de ce se află pe acel scaun.
- Decebal Făgădău
- Primăria Constanța