Facebook va ascunde numărul „Like”-urilor de la postări, după modelul Instagram
Facebook va adopta modelul Instagram, aplicație dezvoltată de acceași companie, care a testat deja neafișarea numărului de reacții la postările utilizatorilor. Instagram a aplicat măsura în șapte țări până acum.
Experimentul Facebook va avea loc vineri pe un eșantion limitat de utilizatori din Australia, a notat Business Insider.
Facebook a motivat decizia de a nu mai afișa numărul reacțiilor pentru a muta atenția utilizatorilor pe calitatea postării, fără a mai fi influențați de „popularitatea” acesteia. Mai ales că multe studii au arătat, în ultima vreme, ce impact puternic au asupra unora dintre tineri feedback-ul pe care îl primesc pe rețelele sociale.
Numărul de like-uri și alte reacții (inimioare, fețe supărate sau înlăcrimate), precum și numărul de vizualizări, vor fi ascunse utilizatorilor.
La fel ca în cazul testului Instagram, funcția similară nu va fi eliminată în totalitate de pe Facebook. Numerele și valorile cândva vizibile pewntru toată lumea vor deveni private, ceea ce înseamnă că veți putea vedea în continuare numărul reacțiilor respective pe postările proprii.
„Vrem să realizăm un test limitat în care numărul reacțiilor și vizualizărilor video să devină private pe Facebook”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.
„Vom strânge feedback pentru a înțelege dacă această schimbare va îmbunătăți experiențele oamenilor”, a mai spus acesta. Ca și în cazul testului Instagram, testul de pe Facebook are ca scop concentrarea pe calitatea postării, nu pe numărul de „like-uri” sau de vizionări.
- Facebook likes
- Like-uri
- retele sociale