Politică

Extinderea Urgenței Spitalului Județean și construirea drumului expres Agigea – 23 August – amendamentele deputaților PNL de Constanța

Parlamentarii PNL de Constanța, Bogdan Huțucă și Robert Boroianu, au depus două amendamente la Legea Bugetului pe anul 2019. Unul vizează extinderea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Constanța, celălalt construirea Drumului expres Agigea-23 August.

Scris de 
 pe data 
11 februarie, 2019

Având în vedere că Legea Bugetului de Stat se află în Dezbatere în Parlament, Grupul Parlamentar al PNL a depus o serie de amendamente ce vizează domeniile: sănătate, asigurarea fondurilor de investiții și dezvoltare pentru autoritățile administrativ teritoriale, infrastructură rutieră – autostrăzi și educație.

Printre acestea, se regăsesc și două amendamente ale deputaților PNL Bogdan Huțucă și Robert Boroianu ce vizează în mod direct județul Constanța.

Primul amendament vizează asigurarea creditelor bugetare necesare, în valoare de 4 milioane lei, pentru demararea lucrărilor de „Extindere a Secției de Primiri Urgențe” a Spitalului Județean Constanța.

„Investiția nu se regăsește în Legea Bugetului așa cum a fost elaborată de Guvern, însă considerăm că aceasta este o prioritate pentru județul Constanța. Actuala secție de primiri urgențe a Spitalului Județean Constanța deservește peste 400 de mii de cetățeni din regiune, fiind în imposibilitatea asigurării unui act medical corespunzător din cauza lipsei de spațiu”, susțin cei doi deputați liberali într-un comunicat de presă.

Al doilea amendament se referă la construirea Drumului expres Agigea – 23 August, ca rută alternativă la DN 39.

„În acest sens, am propus suplimentarea cu 3 milioane de lei a creditelor bugetare și cu suma de 60 milioane lei a creditelor de angajament pentru realizarea studiului de fezabilitate și proiectului tehnic, respectiv pentru începerea lucrărilor de construire a drumului expres. Acest proiect va permite preluarea traficului de pe Autostrada A2 spre sudul litoralului astfel încât să nu se mai formeze eternele blocaje în trafic în timpul sezonului estival. Dacă dorim un turism competitiv și de calitate în sudul litoralului românesc trebuie să asigurăm și infrastructura necesară”, se mai arată în comunicatul de presă.

Ambele amendamente au fost fundamentate cu finanțare din fonduri externe nerambursabile.

Actualitate