Timp Liber

Expoziție și paradă de costume tradiționale, la Muzeul de Artă Populară Constanța

Sursa foto; Facebook / Cusaturi Dobrogene

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează, sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 12.00, în parteneriat cu asociațiile culturale „Cusături dobrogene” din Constanța și „Șezătoarea” din București, manifestarea „Costumul românesc de patrimoniu. Centenar de tradiție și continuitate”.

Scris de 
 pe data 
8 noiembrie, 2018

Evenimentul cultural constă într-o expoziție și o paradă de costume populare vechi (din colecția privată a avocatei Eugenia Catargiu) și piese de port noi (realizate după modele tradiționale).

În acest fel, instituția de cultură constănțeană se dovedește a fi un liant între trecut, prin piesele vechi de valoare excepțională care se regăsesc în colecțiile sale, și prezent, prin manifestările pe care le organizează frecvent pentru publicul larg, încurajând în același timp meșteșugurile tradiționale, prin aducerea lor în contemporaneitate.

De altfel, expozițiile Muzeului de Artă Populară Constanța, atât cea permanentă, cât și cele temporare, constituie adevărate și temeinice surse de inspirație pentru meșterii populari care doresc să respecte tradiția meșteșugului pe care îl practică.

În programul evenimentului este inclus și un spectacol oferit de elevii Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța.

 

Actualitate