Sănătate

Explicația ministrului Muncii în ceea ce privește creșterea salariilor din sănătate: Nu sunt bani mai mulţi

Pe fondul protestelor angajaților din sănătate în ceea ce privește creșterile salariale, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a făcut mai multe declarații menite să explice această problemă. 

Scris de 
 pe data 
13 aprilie, 2018

Potrivit afirmațiilor ministrului oferite postului public de televiziune, bugetul de stat nu poate susține în acest moment măririle de salarii pe care le doresc angajații.

Toată lumea se compară cu medicii acum. Toată lumea vrea să crească la nivelul de salarizare al medicilor. Toată lumea vrea să crească direct pe grila din 2022. Bugetul de stat nu îşi permite aceste creşteri. Dacă ne permiteam aceste creşteri, puneam de la început, nu mai era nicio creştere etapizată. Puneam la toţi cât apare în căsuţa din 2022 şi era reglat, era perfect echilibrat sistemul. Dar este o lege a creşterilor salariale. Anul trecut am avut 22% creşteri în sistemul bugetar, pe medie. Anul acesta, fiind acest transfer al contribuţiilor, este cel mai greu an din punct de vedere al legii salarizării. Dar creşterile vor fi în perioada următoare. Bugetul de stat îşi permite să crească cu aproximativ 12 miliarde anual. Nu mai mult. Pot să fie 7.000 de greve. Este acelaşi lucru. Nu sunt bani mai mulţi. Singura excepţie pe care am făcut-o a fost pentru medici şi asistente direct în grila din 2022. Şi am mai făcut o excepţie pentru personalul didactic, care are de la 1 martie o creştere de 20%”, a explicat OlguţaVasilescu.

Ministrul a explicat că nemulțumirile există pentru că salariile au urcat pe grija din 2022 doar pentru medici și asistente, ci nu pentru toți angajații, însă susține că salariile vor crește gradual până în 2022 pentru toți angajații din sistemul de sănătate.

Pentru ceilalţi vor creşte gradual până în 2022: biologi, chimişti etc. Hai să comparăm biologul şi chimistul din spital cu cel care a terminat o facultate de chimie şi biologie şi este profesor şi o să vedem că oricum sunt mult peste. Ca să nu mai vorbim de faptul că şi ei primesc sporuri. Şi ei vor creşte ca şi salarizare, dar vor creşte etapizat. Anul trecut a fost o creştere în sistemul de sănătate de 15%, anul acesta sigur că au avut o creştere pe net doar de 4% din cauza faptului că s-a aplicat transferul contribuţiilor, dar anul viitor nu mai este niciun fel de transfer al contribuţiilor şi vor creşte cu 25% din diferenţă. Ce înseamnă 25% din diferenţă? O persoană care are acum un salariu de 2.000 de lei dar se uita în grilă şi vede că în 2022 trebuie să ajungă la 6.000 de lei, are o diferenţă de 4.000 de lei în care trebuie să crească în aceşti ani, deci el va creşte cu 1.000 de lei în fiecare an. O altă persoană care se uita în grilă şi vede că are 6.000 de lei acolo şi acum are 5.000 de lei ştie că va creşte cu 250 lei în fiecare an, pe diferenţă”, a completat ministrul Muncii.

Totodată, Olguța Vasilescu a subliniat că cei care protestează nu sunt medici, ci brancardieri sau infirmiere, ale căror venituri au scăzut în martie din cauza reducerii sporurilor: în cazul infirmierelor, de la 3.220 de lei la 3.035 de lei și în cazul îngrijitorilor, de la 2.955 lei la 2.864 lei.

 

Actualitate