EXCLUSIV. A fost inaugurat Podul de la Butelii. Prima imagine de la eveniment!
Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Podul de la Butelii a fost deschis circulației, după doi ani de crâncene reabilitări și re-amânări!
Sursele noastre jurnalistice, pe care nu le vom dezvălui niciodată, ne-au transmis că inaugurarea a fost făcută de Viorica Dăncilă, pe biclicletă.
Primarul Decebal Făgădău a declarat că lucrările au fost de mult terminate, însă inaugurarea a fost amânată până când premierul demis, Viorica Dăncilă a ajuns de la Bacău la Constanța pe bicicletă.
De îndată ce a ajuns la Constanța, Dăncilă a fost însoțită la pedală de către președintele PSD Constanța, Felix Stroe și, la picior, de primărița din Cumpăna, Mariana Gâju.
„În spatele unei astfel de mari doamne și mamă a țării nu poți decât să mergi pe jos, umil, gândindu-te la privilegiul și onoarea pe care o poți avea ca om de a păși pe urmele doamnei Viorica Dăncilă, a noastră a tuturor!“, a declarat, printre lacrimi de emoție și gâfâieli, Mariana Gâju.
De asemenea, nici Felix Stroe nu s-a lăsat mai prejos și a recitat următoarea poezie, dedicată Vioricăi Dăncilă.
„Sunt zilele ce-n inimă aşteaptă
Și care mărturii de timp rămân,
Căci ne conduce-o forță înțeleaptă,
Partidul nostru Socialist Român.
Și-n fruntea lui cea limpede veghează
Un înțelept și ne-nfricat bărbat,
Inimă tânără și minte trează,
În Viorica noastră întruchipat.
E Omul – Dăncilă Viorica – Iubită ca steagul nostru tricolor,
Ca steagul roșu, limpede văpaie,
În zborul liber către viitor!”
Calmează-te! Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.