Examen de admitere la liceu, fără Evaluare Națională. Este nevoie de revenirea la vechiul sistem?
Admiterea la liceu și facultate ar putea să se facă doar prin examen, așa cum se făcea în urmă cu mai mulți ani, înainte de reforma sistemului educațional din România.
Astfel, fiecare liceu va organiza examen de admitere, iar elevii vor fi admiși în funcție de notele obține în condițiile unei competiții directe, fără a se mai ține cont de mediile din școala generală. Sistemul ar putea fi valabil și pentru facultăți.
Admiterea la liceu ar putea fi reintrodusă începând cu anul școlar 2020-2021, dacă o modificare la legea educației, propusă de PNL, va fi aprobată de parlament. Liberalii susțin că o competiție va conduce la o mai bună orientare în carieră a elevilor și la o revigorare a învățământului profesional.
„Pentru începutul noii sesiuni parlamentare PNL lansează în dezbatere publică, pentru ca ulterior să depună inițiative legislative următoarele proiecte, modificarea Legii Educației Naționale astfel încât să fie reintrodus examenul la finalul clasei a 8 a pentru intrarea în liceu și examenul de admitere la facultate. De asemenea, PNL propune dublarea numărului de consilieri școlari astfel încât școlile să poată asigura prin consilieri îndrumarea copiilor pentru cel mai bun traseu educațional”, a declarat Raluca Turcan, luni, după Biroul Politic Național al PNL.
Liberații susțin că propunerea a fost testată în focus grupuri cu profesorii și părinții, apoi cu ocazia mega-sondajului realizat la comanda partidului, pe un eșantion de peste 25 de mii de oameni.
- examen