Timp Liber

Eveniment pentru cei mici, cu scop umanitar. Atelierul Zânelor, ediția de Paște

Copiii, cu vârste cuprinse între 3 – 12 ani, însoțiți de părinții lor, sunt așteptați la ateliere de creație de la Atelierul Zânelor, pentru a confecționa obiecte și decorațiuni frumoase, specifice sărbătorilor de Paște.

Scris de 
 pe data 
10 aprilie, 2019

Ajuns la a 19-a ediție și organizat de ONG-ul JCI Constanța, evenimentul Atelierul Zânelor îsi propune să aducă zâmbete și bucurie nu doar familiilor participante, ci și familiilor nevoiașe care vor beneficia de Campania Umanitară de la Siliștea, jud. Constanța din data de 20 aprilie.

Zânele JCI și animatorii costumați în personajele preferate ale copiilor vă promit o experiență unică în cadrul atelierelor și activităților evenimentului. La această ediție vor fi prezenți Andreea Gogoașă de la Creații Colorate, Georgiana Iacobciac de la Turquoise Bakery și Loredana Micheten de la Acuarello Art by numbers.

Atelierul Zânelor este un eveniment de creație dedicat copiilor și părinților. Prin intermediul acestui proiect cei mici au ocazia să petreacă momente magice alături de părinții lor și zânele JCI și de asemenea, să facă fapte bune donând o jucărie altor copii care provin din familii sărace.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 13 aprilie, ora 15.00, în curtea gradiniței cu program normal “Zubeyde Hanim”, din Strada Delfinului, nr. 2, Zona Dacia.

Sunt așteptați un număr de aproximativ 50 de perechi formate din copii și părinți, care timp de trei ore, prin rotație vor participa la cele 5 ateliere de creație și BONUS un joc de masă.

Participarea la evenimentul Atelierul Zânelor este 50 de lei, iar părinții sunt îndemnați de către organizatori să doneze jucării, cărți, rechizite, alimente neperisabile și produse de igienă.

Înscrierile se fac la telefon: 0753 301 389 / 0732 883 443 sau online accesând linkul de aici.

Părinții care doresc să se implice mai mult în acțiunea umanitară, pot suna la numărul de telefon 0732 833 443, pot trimite e-mail către office@jciconstanta.ro sau mesaje pe rețelele JCI de socializare.

Iată care sunt atelierele la care în care se vor implica cei mici:

Atelierul Ouălor de Paște – Zânele și spiridușii vor ajuta copiii să picteze cele mai frumoase ouă modelate din argilă într-un stil unic, având la bază tradițiile și obiceiurile românești.

Atelierul Acuarello – Loredana Micheten de la Acuarello, alături de zâne, copii și părinți, vor picta pe o pânză de bumbac împărțită pe zone în mai multe numere. Vom colora fiecare zonă și în cele din urmă, ca prin magie, imaginea se va contura ca un tablou finit.

Atelierul Zânuțelor – Alături de Andreea Gogoașă de la Creații Colorate, zânele, copiii și părinții vor da viață unor zâne în miniatură, confecționate în totalitate din lână. Pentru că tehnica necesită folosirea acului de împâslit (nu mult, dar se va folosi), recomandăm ca fiecare copil participant la acest atelier să fie însoțit de tutore.

Atelierul Deliciilor – La acest atelier copiii și părinții, ghidați îndeaproape de către expertul în deserturi, Georgina Iacobciac de la Turquoise Bakery, vor umple tartele cremoase, le vor decora și savura. De asemenea copiii vor gusta din pâinea cu maia proaspăt scoasă din cuptor.

Atelierul Pisicuțelor – Copiii vor învăța că putem recicla tuburile de carton, vom confecționa pisicuțe și le vom colora.

BONUS Joc de masă – Jocul „Go Goals!” A fost creat și proiectat de Centrul Regional de Informare al Națiunilor Unite (UNRIC), în parteneriat cu artistul Yacine Ait Kaci (YAK), creatorul Elyx și este dedicat copiilor cu vârsta peste 7 ani (însă cu ajutorul părinților pot participa și copiii mai mici). Prin acest joc informăm copiii despre importanța celor 17 obiective de dezvoltare durabile (SDG-uri) propuse de către ONU în anul 2015 cu finalizare în anul 2030, într-un mod simplu și prietenos. SDG-urile acoperă aspecte legate de dezvoltarea socială, economică și de mediu, inclusiv sărăcia, foametea, sănătatea, educația, egalitatea de gen, apa curată, salubritate, energie accesibilă, muncă decentă, inegalitate, urbanizare, încălzire globală, mediu, justiție socială și pace.

 

Actualitate