Eveniment organizat pe Facebook pentru întâmpinarea lui Mazăre. „Bun venit acasă fiu rătăcitor“
Sute de persoane au confirmat prezența la un eveniment organizat pe rețeaua de socializare Facebook prin care constănțenii sunt invitați să participe la întoarcerea lui Radu Mazăre din Madagascar.
Evenimentul este intitulat „Bun venit acasă fiu rătăcitor – Radu Ștefan Mazăre“ și a fost organizat de paginile Respect Constanta și Constanta Altfel.
„Vă invităm să luați parte la evenimentul anului <Bun venit acasă fiu rătăcitor – Radu Ștefan Mazăre>. Îl vom întâmpina pe Aeroporul Internațional H. Coandă pe fiul rătăcitor al Constanței“, este mesajul publicat în cadrul evenimentului, care este bineînțeles o satiră.
Organizatorii anticipează că fostul primar al Constanței va fi adus în țară luni, 10 iunie, la ora 17.20, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă. De asemenea, pentru cei care vor să achiziționeze și bilete, există un link către Administrația Națională a Penitenciarelor.
Link eveniment AICI.
Amintim că fostul primar al Constanței Radu Mazăre a fost reținut de autoritățile din Madagascar săptămâna trecută, pe numele său fiind emis un mandat de arestare pentru șase zile. Mazăre se află, de la finele anului 2017, în Madagascar.
În dimineața zilei de luni, 13 mai, Ministerul Justiției a transmis autorităților judiciare din Madagascar documentele necesare pentru extrădarea fostului primar al Constanței. Ministrul interimar Ana Birchell a precizat că dosarul a fost primit deja de ministerul Justiției din Madagscar.