Emoționant! Jumbo Constanța a eliberat de Paște cele 7 persoane rătăcite în magazin de la Crăciun
Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Paștele ortodox a venit cu bucurii și lacrimi de emoții pentru 7 familii din Constanța care pierduseră pe cineva drag în magazinul Jumbo chiar în preajma Crăciunului. Atunci când nici nu mai sperau, telefonul izbăvitor a venit de la magazinul Jumbo.
„Bună ziua. De la Jumbo Constanța vă deranjăm. Am reușit să o găsim pe mama dumneavoastră. Era dezorientată la raionul cu jucării. Din păcate, va trebui să achite coarnele și nasul de ren pentru mașină pe care le avea asupra ei în coșul de cumpărături”, a fost vestea pe care Lili Pălămidă a primit-o duminică dimineață de la Jumbo.
Alături de doamna Valerica, alte 6 femei au fost eliberate în aceeași dimineață.
Familiile emoționate le-au așteptat în parcarea din fața magazinului. „Doamne, ce veste minunată. Nu credeam că o să o mai văd vreodată pe soția mea. I-am spus, dragă ai grijă, că în Jumbo nu îți ajunge o zi să îl parcurgi de la un capăt la altul, e aglomerat, riști să nu mai ieși. Și așa s-a și întâmplat”, povestea soțul uneia dintre supraviețuitoare.
Din primele informații, se pare că cele 7 femei au intrat în Jumbo pe data de 23 decembrie 2022 pentru a cumpăra produse de Crăciun. Din păcate, nu au mai găsit ieșirea din magazin, rătăcindu-se pe raioanele de jucării, papetărie și articole decorative de casă. Timp de aproape 4 luni au străbătut Jumbo, dar nu au putut să dea de vreun angajat sau alte persoane care să le conducă spre ieșire din cauza labirintului de raioane.
Jumbo Constanța își cere scuze pentru situația creată și promite că va pune clienților brățări cu GPS la intrarea în magazin.
- Jumbo
- Jumbo Constanta
- Mitica Puscalarga
- pamflet