Elevii cer guvernului fiscalizarea meditațiilor, iar profesorii care nu declară aceste surse de venit să fie sancționați
Consiliul Național al Elevilor a invocat un raport publicat de Ministerul Educației care arată că aproape jumătate dintre elevi fac meditații în particular, iar de cele mai multe ori, cadrele didactice nu plătesc impozit pentru sumele pe care le încasează în cadrul meditațiilor.
“A avut loc o creștere semnificativă a procentului elevilor care urmează meditații la diferite materii. Această creștere poate fi pusă doar parțial pe seama pandemiei, având în vedere faptul că practicile privind meditațiile derulate de către profesori reprezintă deja o cutumă a sistemului educațional din România.
În medie, prețul/ședință de meditații poate ajunge până la 100 de RON, sume care, de cele mai multe ori, nu sunt fiscalizate, nefiind declarate drept venit suplimentar de către cadrele didactice”, spun elevii.
Consiliul mai amintește că în 2019, “numărul profesorilor care au declarat faptul că obțin venituri suplimentare din meditații a fost de 4135, ajungând la venituri declarate de peste 35 de milioane de lei.
Raportat la numărul total de 172.600 de cadre didactice care profesează în România la acest moment, procentul celor care au declarat aceste venituri este de 2,39%.”
Din acest motiv, elevii cer Ministerului Finanțelor, Ministerului Educației, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Justiției să ia măsuri pentru a garanta fiscalizarea meditațiilor:
„În ultimii ani, piața meditațiilor a crescut semnificativ, până în punctul în care a ajuns să fie o adevărată industrie. Nu putem închide ochii în fața faptelor de corupție care se petrec în sistemul educațional. Nedeclararea unor venituri reprezintă evaziune fiscală”, mai transmit aceștia.
- elevi
- fiscalizare meditatii
- meditatii elevi
- profesori