Elevii au lansat o petiție online către Avocatul Poporului, pentru a salva transportul școlar
Federația Elevilor din România a publicat o petiție prin care solicită Avocatului Poporului sesizarea Curții Constituționale a României în privința Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2019, ce a lăsat zeci de mii de elevi fără posibilitatea de a mai merge la școală.
Amintim că în data de 25 iunie, Guvernul Dăncilă a adoptat OUG 51/2019, prin care a eliminat transportul județean din sfera serviciilor publice, la solicitarea conducerilor consiliilor județene și a transportatorilor.
Ordonanța anulează obligația transportatorilor de a acorda reduceri pentru elevi la transportul județean, precum și de a stabili tarife diferite pentru elevi.
„Din nefericire, așa cum deja ne-am obișnuit, interesele baronilor locali au primat în fața bunei desfășurări a vieții publice. Elevii au fost lăsați din nou, deoparte, actualei Guvernări nepăsându-i de faptul că în fiecare an abandonează școala zeci de mii de elevi.
În anul 2016, 46.000 de elevi au abandonat școala, este exact anul preluării Guvernării de către actuala putere. Deși situația este una alarmantă, Guvernul a refuzat vehement să ia măsuri împotriva acestui fapt.
Chiar și în ultimul ceas, când Comisia Europeană ne comunică că 16,1% din tinerii între 18 și 24 de ani din România nu au mai mult de 8 clase, Guvernul caută să se răzbune și mai tare pe elevi, luându-le transportul în comun. Este revoltător și apelăm la întreaga societate civilă să ne ajute să salvăm elevii de la abandon școlar.”, a declarat Andrei-Mihai Tănase, președintele Asociației Elevilor din Constanța.
Petiția online poate fi semnată aici.