Constanța Educaţie

Elevi vs Primărie. Vergil Chițac le-a promis elevilor că le va acorda bursele până la Crăciun

sursa foto: facebook

Reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Constanța au participat la o ședință cu primarul municipiului, Vergil Chițac, pentru a dezbate problema burselor școlare, care nu au fost acordate nici până în prezent. Chițac a promis că bursele vor fi acordate, deși proiectul fusese respins marți, 15 decembrie, de către consilierii locali.

Scris de 
 pe data 
16 decembrie, 2020

În cadrul ședinței, primarul Constanței și alți reprezentanți ai municipalității au susținut lipsa fondurilor pentru acordarea burselor școlare, dar au promis că elevii constănțeni vor beneficia de acestea până la Sărbătorile de iarnă, printr-o rectificare bugetară, conform unui comunicat al CJE Constanța.

Astfel, Primăria Constanța și-a asumat să aloce bani pentru toate tipurile de bursă, în următoarele cuantumuri: bursa de merit – 100 de lei, bursa de studiu – 250 de lei, bursa de ajutor social – 250 de lei și bursa de performanță – 1000 de lei.

„Ședința de azi poate fi rezumată la promisiuni – primarul se va asigura că elevii vor primi bursele până de sărbători, în cuantumuri decente. Totuși, este de neînțeles motivul pentru care hotărârea de Consiliu Local privind stabilirea numărului și cuantumurilor burselor nu a fost adoptată din timp, având în vedere că, în trecut, aceasta era dezbătută și votată în perioada octombrie-noiembrie.

Solicităm ferm administrației locale să își respecte angajamentul față de elevi și să acorde bursele conform legii, până la vacanța de iarnă.” – a transmis Silviu Morcan, președintele Consiliului Județean al Elevilor Constanța.

Scandal și amenințări cu plângeri penale

Ședința a venit ca urmare a unui scandal în ședința de Consiliu Local ce s-a desfășurat marți, 15 decembrie, în cadrul căreia primarul Vergil Chițac a amenințat o elevă, Sabina Spătaru, cu plângere penală, după ce aceasta a cerut respectarea legii privind acordarea burselor.

Chițac a dat asigurări că Primăria va căuta toate soluțiile necesare pentru acordarea tuturor categoriilor de bursă. El a spus că trebuie mai întâi stabilită sursa finanțării acestora și a solicitat reprezentanților elevilor să vină la discuții chiar de mâine.

Proiectul propus de primarul Chițac a fost respins pentru că inițiativa a fost votată doar de consilierii locali ai PNL, iar aleșii PSD și USR fie s-au abținut fie au votat împotrivă. Au fost 9 voturi pentru, 3 împotrivă și 14 abțineri. Amintim că Asociația Elevilor din Constanța a acuzat, printr-un comunicat de presă transmis luni, că primarul Vergil Chițac vrea să taie bursele de merit ale elevilor în ședința consiliului local din 15 decembrie.

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, și-a dat arama pe faţă, în primul rând venind în faţa consilierilor locali cu o hotărâre nelegală, discriminatorie şi care urmărea să lase mii de elevi fără burse, iar în al doilea rând cu o atitudine superioară, arogantă, de „eu ştiu mai bine decât toţi.

Mai mult decât atât, să ameninţi un cetăţean, un elev, cu plângere penală pentru că avertizează că nu va fi statornic la încălcarea drepturilor elevilor sub scuza că „pune presiune pe aleşii statului” e o dovadă de neînţelegere a acţiunilor societăţii civile şi chiar de agresivitate inutilă. Astăzi s-a încheiat primul episod din lupta pentru burse, USR și PSD au făcut front comun pentru a opri acest dezastru, dar rămâne de văzut când şi cum se vor aproba bursele pentru semestrul acesta“, a scris Andrei Mihai Tănase pe pagina de Facebook.

Conform unui comunicat de presă al USR PLUS Constanţa, „consilierii USR PLUS au depus în cadrul şedinţei de Consiliul Local un amendament prin care solicită să se menţină toate categoriile de burse pentru elevi, inclusiv cuantumul acestora din anul 2020(cu eventualitatea diminuării burselor de performanţă la 500 de lei, în contextul în care în această perioadă nu s-au desfăsurat concursuri şi olimpiade).

Proiectul iniţial prevedea acordarea doar a burselor sociale, exceptându-le pe cele de merit, de performanţă şi studiu. Nici amendamentul consilierilor USR PLUS, nici proiectul iniţial nu au trecut. În perioada imediat următoare vom iniţia discuţii cu asociaţiile elevilor şi cu partenerii de alianţă de la PNL astfel încât drepturile elevilor să nu fie încălcate.

Actualitate